Cazul Kosovo este mereu actual pentru ştiinţa istorică datorită implicaţiilor diverse pe care le-a produs la nivel internaţional, inclusiv asupra fenomenului separatismului teritorial. Unii specialişti susţin că independenţa Kosovo ar fi deschis „cutia separatismelor” în spaţiul european şi în lume, dat fiind faptul că independenţa Kosovo este adesea invocată ca precedent de o serie de regiuni secesioniste. Sarcina acestei comunicări este de a elucida esenţa cazului Kosovo: este Kosovo un precedent periculos pentru mişcările secesioniste sau, mai degrabă, un caz unic (sui generis)?Conform principiilor dreptului internaţional, crearea unui stat nou pe teritoriul altui stat poate avea loc numai prin acordul dintre aceste părţi sau în baza unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU. Cazul Kosovo însă nu s-a bazat pe niciuna dintre aceste modalităţi. Temeiul proclamării independenţei Kosovo l-a constituit doctrina internaţională a secesionismului, care justifică secesiunea unui popor de statul gazdă în „cazuri extreme”: de încălcare severă a drepturilor fundamentale ale omului, de genocid sau catastrofă umanitară dec­lan­şate de către statul gazdă. Pentru Kosovo, această prevedere a func­ţio­nat post-factum, după ce albanezii kosovari, care constituie ma­jo­ri­ta­tea covârşitoare a populaţiei regiunii (cca 90%), au fost supuşi unei „epu­rări etnice” organizată de autorităţile de la Belgrad în anii răz­boiu­lui din Kosovo (1998-1999). S-a urmărit lichidarea specificului alba­nez al provinciei sârbeşti prin deportarea şi exterminarea fizică a populaţiei albaneze, măsuri ce s-au soldat cu aproape un milion de refugiaţi, 600 000 de persoane dislocate intern şi cca 10 000 de morţi. Ca urmare a acestor atrocităţi îndreptate împotriva populaţiei albaneze din Kosovo şi după 8 ani de administrare internaţională a provinciei sub egida ONU, Kosovo îşi declară unilateral independenţa faţă de Serbia la 17 februarie 2008.Aşa cum prevederile doctrinei secesioniste nu sunt consfinţite în dreptul internaţional, recunoaşterea sau nerecunoaşterea noului stat ră­mâ­ne la discreţia comunităţii internaţionale. Poziţia ţărilor lumii faţă de declaraţia de independenţă a Kosovo rămâne şi asăzi împărţită. Până la finele anului 2019, 115 state au recunoscut independenţa Kosovo, 14 dintre care şi-au revocat decizia ulterior. Multe dintre ţările ce refuză re­cunoaşterea Kosovo se confruntă cu probleme de secesionism şi pri­vesc Kosovo ca un posibil precedent pentru propriile mişcări se­ce­sio­niste. De exemplu, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat la 22 feb­rua­rie 2008 o declaraţie prin care susţine că proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo „contribuie în mod direct la provocarea separa­tis­mului, […] generează escaladarea tensiunii nu numai în Balcani şi în întreaga Europă, dar şi într-un şir de alte regiuni ale lumii”.Adoptând această poziţie însă, Parlamentul Republicii Moldova a trasat paralelisme inexistente între Kosovo şi Transnistria, precum şi alte regiuni secesioniste ale lumii. „Precedentul Kosovo”, la care se face referinţă inclusiv în prezenta declaraţie, nu este nimic altceva decât o recunoaştere internaţională a separării unilaterale a unei regiuni în care majoritatea absolută a populaţiei a fost supusă epurărilor etnice de către statul gazdă. Precedentul Kosovo nu justifică şi nu legalizează în niciun fel mişcările secesioniste din lume. Accentul este pus pe epurările etnice şi nu pe secesiune, iar aplicarea acestui precedent poate fi realizată doar dacă regiunea secesionistă, ce invocă Kosovo ca precedent, întruneşte condiţiile de bază specifice cazului Kosovo:1.    Statul gazdă a recurs la epurări etnice, genocid sau alte forme de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.2.    Regiunea secesionistă se află sub protectoratul internaţional, este guvernată de ONU şi găzduieşte pe teritoriul său trupe NATO.3.     Alegerile în regiune sunt organizate de comunitatea internaţio­nală.Deşi invocă precedentul Kosovo, Transnistria, la fel ca alte regiuni separatiste din spaţiul post-sovietic nu a avut niciodată realităţile de­mog­rafice ale Kosovo. În Transnistria şi Osetia de Sud nu au existat intenţii de a recurge la epurări etnice, iar în Abhazia, georgienii s-au dovedit a fi principalele victime ale epurărilor etnice. În prezent, nu există analogii cazului Kosovo în lume, iar dat fiind statutul incert de stat parţial recunoscut, Kosovo pare mai degrabă să confirme „pre­ce­den­tul Taiwan” decât să creeze unul nou.În concluzie, cazul Kosovo este unic în dreptul internaţional şi nu constituie un precedent pentru ţările democratice. Kosovo poate servi în calitate de precedent doar pentru mişcările secesioniste din statele nedemocratice ce recurg la epurări etnice, genocid sau alte forme de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.