Evoluţia cunoaşterii filosofice este una din problemele de bază ale metafilosofiei. Reconstrucţia conceptuală a acestei evoluţii presupune apelarea la diferite strategii metodologice, elaborate în cadrul ştiinţelor istorice. Printre strategiile metodologice recunoscute de reconstrucţie a devenirii istorice s-a afirmat abordarea paradigmatică. Fiind elaborată pentru descrierea dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice, abordarea paradigmatică s-a ancorat şi în ştiinţele socio-umanistice (politologie, pedagogie, sociologie ş. a.). Considerăm oportună apelarea la această strategie metodologică de reconstrucţie istoriografică cu referire la evoluţia gândirii filosofice. În acest context, evoluţia gândirii filosofice se prezintă ca o succesiune de paradigme metafilosofice. Prin conceptul de paradigmă metafilosofică înţelegem un ansamblu de viziuni general recunoscute, retrospective şi prospective, asupra naturii filosofiei, fundamentelor şi obiectivelor acesteia. Pe lângă aceasta, paradigma metafilosofică poartă un caracter implicit şi aprioric, fiind împărtăşită de comunitatea academică pe parcursul unor perioade îndelungate de timp. Transformările din filosofie sunt întotdeauna însoţite de schimbări la nivel de concepţie metafilosofică, întrucât se modifică viziunea asupra metodelor, obiectivelor şi funcţiilor filosofiei. Paradigma metafilosofică, în evoluţia sa, trece prin câteva etape de bază: etapa preparadigmatică, etapa paradigmatică, criza paradigmei metafilosofice şi pierderea statutului de paradigmă. Emergenţa noilor orientări în filosofie şi afirmarea acestora presupune apariţia unei paradigme metafilosofice noi şi criza celei vechi. La orice etapă de dezvoltare, filosofia se caracterizează prin dominarea unei paradigme metafilosofice care coexistă cu diferite concepţii metafilosofice ce nu au statut de paradigmă. Din punct de vedere structural, dezvoltatea filosofiei presupune un caracter monoparadigmatic, adică coexistenţa a două paradigme, care se contrazic, se exclude. Astfel, abordarea paradigmatică cu referire la istoria filosofiei este relevantă, atât din punct de vedere logico-metodologic, cât şi din punct de vedere metafilosofic.