În martie 1920 Puterea Sovietică s-a instaurat în regiunea Arhanghelsk, inclusiv – în arhipelagul Solovețki, locul unei vestite și bogate mănăstiri. În scurt timp autoritățile bolșevice au devastat acel locaș sfânt: obiectele de aur și argint, icoane scumpe etc. au fost sustrase, iar mormintele sfi nților părinți au fost profanate. Între 1920 și 1923 pe Insulele Solovețki a activat sovhozul „Solovki”, dar a falimentat din cauza incompetenței noilor stăpâni și dezinteresului generalizat față de muncă. În mai 1923 mănăstirea a fost cuprinsă de fl ăcările unui incendiu devastator. La 2 noiembrie 1923 Consiliul Comisarilor Poporului al URSS a luat decizia de a constitui pe insulele Solovețki un lagăr de munci forțate cu destinație specială (Solovețkii lagheri osobogo naznacenia, abreviat SLON, ceea ce în traducere înseamnă „Elefant”). Direcția Politică Unifi cată de Stat (Serviciul securității sovietice, 1923-1944, abreviat rusește OGPU) a fost numită responsabilă de organizarea și funcționarea sistemului concentraționar de pe insulele Soloveșki. În lagărul Solovețki au fost trimiși cei mai înrăiți criminali de drept comun, bandiți, recidiviști, prostituate. Tot aici au fost trimiși oameni bănuiți de organele represive sovietice că ar fi „elemente” contrarevoluționare, adică ar fi activat împotriva Statului sovietic. A fost încă și o categorie de deținuți, privilegiată: reprezentanți ai Partidului social-democrat din Rusia (menșevicii), Partidului socialiștilor revoluționari (eserii) și Partidului anarhiștilor. Cea mai grea soartă în lagărele de muncă forțată de pe insulele Solovețki au avut-o numiții „caer”, adică „contrarevoluționarii”. Cu vagoanele, aceștia erau aduși din întreaga URSS la Kemi (o parte din ei – în Arhanghelsk), în numitele „centre de triere”. Lumea nou-venită era obligată să presteze munci deosebit de grele, fi ind îmbrăcată și încălțată sumar și foarte rău hrănită. După numita „carantină”, oamenii treceau un control medical și erau repartizați în diverse sectoare de lucru. Cele mai grele erau tăierea copacilor, curățarea lor de crengi și stocarea în anumite locuri. Mai ales iarna, în condiții climaterice vitrege, îmbrăcați în zdrențe și încălțați sumar, prost hrăniți, oamenii își găseau moartea pe acele „șantiere”. Atunci când nu reușeau să îndeplinească norma, erau lăsați în pădure până și-o îndeplineau. Alt „șantier” deosebit de greu era dobândirea turbei. La aceste munci erau trimise și femeile. Fabrica de cărămidă era, de asemenea, deosebit de grea. Persoanele care manifestau o oricât de mică revoltă față de condițiile antiumane, refuzau să iasă la lucru sau încălcau regimul de detenție erau trimise la Schitul Sekirnia Gora, la o distanță de zece km de Cetate. Acolo, la Sechirnaia Gora, Biserica a fost transformată într-un sever izolator disciplinar. Nici vara, nici iarna încăperile (biserica are două nivele) nu erau încălzite, iar deținuții erau lăsați doar în lenjerie de corp. Ei erau obligați să stea nemișcați ore întregi. Aici, la Sekirnaia Gora, în urma torturilor, foametei, înghețului sau împușcați au murit mii de oameni. Acest lagăr al morții, Solovețki, a existat până în 1939. Un șantier faraonic al socialismului stalinist a fost Canalul Marea Albă – Marea Baltică, cunoscut mai larg „Belomor canal”, construit în anii 1931-1933, pe baza muncii forțate a zeci de mii de oameni. În 1941, fi ind în retragere, Armata roșie a aruncat în aer barajele Canalului, ștergând de pe fața pământului localitatea Poveneț din preajmă. În 1944 aceste teritorii au fost recucerite de sovietici. Conducerea URSS a pus problema restabilirii Canalului (a ecluzelor distruse în 1941). Cu acest scop a fost întemeiat un lagăr de muncă forțată, care a existat între 30 august 1944 și 29 august 1945 și care a avut drept scop restabilirea ecluzelor. Alături de alți deținuți, mobilizați pentru acele munci, au fost și locuitori ai regiunii Cernăuți, Ținutului Herța și Hotin. La restaurarea Canalului, datorită atitudinii sălbatice a autorităților sovietice față de prizonierii Gulagului, și-au găsit moartea mii de oameni. Practicile, aplicate de OGPU (apoi NKVD) pe insulele Solovețki și Belomor canal (folosirea muncii forțate a deținuților în vederea realizării unor scopuri economice, nimicirea fi zică a oponenților, reali sau imaginari, ai Puterii Sovietice prin trimiterea la munci extenuante, sistemul de alimentare etc. au fost extinse ulterior asupra celorlalte lagăre ale Gulagului.