Fenomenul funerar tumular preistoric, aflat într-un interval cronologic care suprapune evoluţia târzie a epocii eneolitice şi începutul epocii bronzului, a fost tratat, în general, separat de fondul cultural prezumat a fi local. Deşi inconsistente, urmele mai curând discrete ale interacţiunii acestor două componente au fost prezente şi constatate de cercetători. Ele ne dezvăluie un episod cronologic plin de dinamism, în care elementul local intră în contact cu lumea nord-pontică, rezultatul fiind o evoluţie specifică. În ultimii ani au fost cercetaţi 23 de tumuli dispuşi într-un areal bine delimitat natural, respectiv sud-estul judeţului Prahova (nordul Munteniei). În acelaşi timp, au fost realizate o serie de săpături arheologice în situri contemporane cu apariţia şi apoi evoluţia tumulilor de pământ din mileniile IV-III î.Hr. Am consemnat şi delimitat două etape funerare cu caracteristici proprii, în care tumulul şi peisajul plat de câmpie sunt elementele comune. Prima etapă, aflată în a doua jumătate a mileniului IV, este una în care elementul cultural local se manifestă din plin, inventarele mormintelor fiind unele bogate. În etapa a doua, care acoperă prima jumătate a mileniului III, avem pachetul Iamnaia, care include un ritual foarte standardizat, cu un inventar mai curând auster. Undeva în timp aceste două etape se ating/suprapun, semnele coexistenţei fiind unele diferite, de la violenţă la aculturaţie. În acelaşi timp avem evoluţii culturale specifice, care se manifestă în funcţie/paralel cu fenomenul funerar tumular.