Unicitatea fostei URSS consta în faptul că e era „unicul stat din lume, la baza căruia a fost pus principiul etnic”. Esenţa acestei practici consta în faptul că majoritatea grupurilor etnice din care era constituit statul au fost declarate „naţiuni şi popoare socialiste” şi fiecărei dintre ele i-a fost acordată statalitate proprie. Unele mai mari au primit-o sub forma unităţilor statale naţionale (republici unionale şi autonome), altele – sub forma unităţilor teritoriale naţionale (regiuni şi districte autonome). În fosta URSS erau 53 astfel de „state naţionale”. În mod declarativ dreptul popoarelor la autodeterminare era realizat. S-a constituit o ierarhie de etnii determinată de divizarea teritorial-administrativă. În fruntea ierarhiei s-au pomenit ruşii. Naţiunile titulare de nivelul doi au constituit republici unionale, de nivelul trei – republici autonome, de nivelul patru – circumscripţii naţionale, de nivelul cinci – raioane. În RSSM „naţiunea” titulară au fost moldovenii. Statutul ruşilor în RSSM era dublu: ofi cial erau consideraţi minoritate etnică în limitele republicii, neofi cial, prin dominarea în rândurilor funcţionarilor de stat şi partid, obligativitatea studierii limbii ruse şi utilizării în toate sferele, ruşii erau consideraţi naţiune titulară de nivel unional. Prezenţa naţiunilor titulare în republicile unionale nu leza poziţia privilegiată a ruşilor, care nu se considerau minoritari în nici o republică. Centrul unional reprezenta în primul rând interesele ruşilor, minorităţile etnice din RSSM au asimilat cultura rusă manifestându-se drept reprezentanţi ai naţiunii titulare de nivel unional.