În contextul reformelor actuale, dar şi a necesităţilor profesionale la zi, un cadru didactic cu prestaţie de succes face parte neapărat dintr-o comunitate profesională. Această comunitate poate fi catedra, instituţia din care face parte sau reţelele profesionale, care activează astăzi în republică. Un grup devine comunitate, atunci când membrii acestuia interacţionează sistematic, fiind implicaţi în activităţi apropiate ca scop; au petrecut împreună timp suficient pentru a crea comportamente şi reguli comune, care facilitează interacţiunea şi coexistenţa, bazată pe comunicare constructivă şi în care există o dependenţă reciprocă în realizarea sarcinilor pe care fiecare membru al comunităţii le îndeplineşte. Conform DEX-ului comunitatea reprezintă un grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune; totalitatea locuitorilor unei localităţi, ai unei ţări etc. Psihologi comunitari, cum ar fi McMillan și Chavis (1986) afirmă că există patru factori-cheie care definesc conceptul de comunitate: (1) calitatea de membru, (2) influenţa, (3) satisfacerea nevoilor individuale și (4) evenimente comune și conexiuni emoţionale. Aşadar, participanţii comunităţilor de învăţare trebuie să simtă un sentiment de loialitate şi apartenenţă la grup (de membru), care stimulează dorinţa lor de a continua să lucreze şi să sprijine pe alţii, să afecteze prin lucrurile pe care le face ceea ce se întâmplă în comunitate, adică să fie activ, şi nu doar reactiv – să influenţeze.  Orice comunitate învaţă, diseminează cele învăţate printre membrii săi şi contribuie la o mai bună înţelegere a lucrurilor esenţiale pentru respectiva comunitate. Comunităţile dinamice de învăţare reprezintă structuri în cadrul cărora toţi membrii deţin controlul şi fiecare învaţă, inclusiv profesorul/ liderul de grup. Acest tip de comunităţi se bazează pe anumite caracteristici definitorii: Distribuirea sarcinii de luare a deciziilor. Deciziile se iau într-un mod participativ. Grupul decide obiectivele şi metodele de învăţare; implicarea în generarea şi împărtăşirea de cunoştinţe. Toţi învaţă prin împărtăşire a opiniilor, ascultare, simulare, observare. Profesorii avansaţi, cu experienţă deosebită, joacă un rol important în acest proces. Activităţile de învăţare sunt negociate şi flexibile, în funcţie de obiectivele urmărite şi necesităţile curente ale grupului. Membrii comunităţii dinamice sunt autonomi. Ei posedă spaţiu pentru a realiza propriile activităţi şi a lua propriile decizii referitoare la procesul de instruire. Nivelul superior al dialogului, interacţiunilor şi colaborării. Un scop (interese, problemă, proiecte) comun [2]. Comunitatea dinamică de învăţare asigură o distribuire optimală a controlului, astfel permiţându-i grupului să decidă obiectivele şi metodele de învăţare; prin aceste comunităţi cunoştinţele sunt generate şi împărtăşite de către toţi deţinătorii de interese (profesori, elevi, părinţi); totodată, se păstrează independenţa şi autonomia celor care fac parte din comunitate – ei sunt stimulaţi să realizeze activităţile pe care le doresc şi să ia deciziile pe care le consideră oportune.  Lidershipul paideutic este un concept, promovat de cercetătorii din domeniul educaţional (Smylie, 1995; Frost, 2010) şi cadrele didactice din Occident, care are o corelaţie directă cu teoria comunităţilor de învăţare. Lidershipul paideutic se referă la abordarea şi perceperea profesorilor ca lideri ai propriei activităţi, lideri ai clasei de elevi, lideri ai procesului de dezvoltare personală şi organizaţională, fără axare pe o ierarhie de poziţii. Orice profesor interesat de schimbare şi dezvoltare personală şi profesională poate fi lider. Lidershipul paideutic este un răspuns la provocările lumii contemporane, axate pe schimbarea continuă, este un impact la nivel de cercetare individuală şi de comunitate academică [3,p.13]. Comunitatea de învăţare este o condiţie importantă în realizarea unui proces eficient în promovare şi aplicare a lidershipului educaţional. Colaborarea – factorul care determină acceptarea schimbărilor într-un mod colectiv. Pentru o funcţionare eficientă a comunităţii de învăţare sunt necesare patru abilităţi de bază: 1. Cercetare şi reflecţie: procesul prin care grupul se aprofundează în conţinuturi. Una din principalele abilităţi fiind formularea întrebărilor care conduce la noi nivele de înţelegere. 2. Ascultare: capacitatea de a trece dincolo de ascultarea activă – abilitatea membrilor grupului de a fi prezenţi şi deschişi la sensurile exprimate de colegi şi de grup în întregime. 3. Suspendarea deciziei: abilitatea de a fi deschis la noi perspective, alternative ale realităţii. 4. Identificarea presupunerilor: Utilizând variate instrumente şi metafore, grupul învaţă să identifice presupunerile proprii şi ale colegilor pentru a descoperi fundamente comune, a identifica incoerenţe în gândirea colectivă. Funcţionarea unor comunităţi dinamice de învăţare poate fi asigurată doar prin colaborarea eficientă dintre membrii comunităţi. Profesorul, lider al propriei activităţi, împărtăşeşte succesele şi provocările sale cu colegii, cadre didactice interesate. De asemenea, printr-o colaborare fructuoasă el se asigură dacă iniţiativa este acceptată de colegi; obţine ajutor, suport şi resurse necesare; contribuie la dezvoltarea profesională a colegilor etc.  Profesorul lider învaţă să-şi analizeze propria experienţă didactică și să o valorifice, să o discute cu colegii în cadrul comunității, să o abordeze ca activitate de cercetare, de dezvoltare, ca suport de creştere şi de sporire a motivaţiei profesionale. Toate acestea facilitează consolidarea comunității dinamice de învățare și asigură o formare continuă nonformală atât în cadrul comunității profesionale din școală, cât și în afara ei. Activitățile respective stimulează învăţarea individuală şi extinderea ei la nivel de comunitate academică, influenţarea schimbărilor la nivel de instituţie şi de sistem, cu repercusiuni concrete la capitolul îmbunătățirea prestației profesionale a cadrului didactic. Acest lucru evidențiază următoarele condiții importante pentru  funcționarea unei comunități de învățare și promovarea LE: distribuirea responsabilității și puterii pentru conducere/lidership la scară largă în întreaga școală; luarea participativă a deciziei cu implicarea tuturor cadrelor didactice; asigurarea condițiilor pentru realizarea propriilor decizii de către cadrele didactice; luarea în considerație a opiniilor și sugestiilor tuturor cadrelor didactice; asigurarea condițiilor pentru soluționarea constructivă a problemelor pe parcursul ședințelor cu staff-ul; asigurarea autonomiei pentru profesori; modificarea condițiilor de muncă, astfel încât personalul să dispună de timp  pentru  a planifica cooperând; asigurarea condițiilor pentru implicare adecvată a profesorilor în procesul de luare a deciziilor referitoare la noi inițiative în școală; crearea de oportunități pentru dezvoltarea personalului (Leithwood et al, 1999, p.811-812). Profesorul, în calitatea sa de actor reprezentativ al schimbărilor educaţionale, este determinat să se transforme într-un lider cu viziune şi gândire strategică, să devină membru activ al comunităţii de învăţare din care face parte; mentor credibil pentru colegii săi. Iar comunităţile de învăţare, la rândul lor, contribuie la dezvoltarea profesională a acestuia, valorificând abilităţile de lider pe care le posedă, rezultatele activităţii sale profesionale şi impactul acestora asupra tuturor actanţilor educaţionali. Doar un profesor-lider care activează în cadrul unei comunităţi de învăţare funcţională poate promova viziune ce inspiră şi poate crea rezonanţă, reuşeşte să catalizeze schimbări şi să inducă entuziasm, poate deveni cu adevărat aliatul elevului şi figura centrală în reformele actuale din sistemul educaţional.