Pentru a înţelege evoluţia cercetărilor în domeniul numismaticii care au avut loc în spaţiul pruto-nistrean în perioada 1918-1940 trebuie de amintit câteva aspecte ce ţin de etapa anterioară. Un moment important a fost înfiinţarea Societăţii Numismatice Române în anul 1903. Ca local pentru şedinţele comitetului şi pentru întrunirile membrilor a servit cancelaria Muzeului Naţional de Antichităţi. Odată cu formarea statului român modern, întregit cu teritoriile ce fuseseră sub stăpânire străină, pentru comunitatea ştiinţifică se puneau probleme noi. În primul rând, câmpul de activitate trebuia extins şi asupra acestor teritorii, care până atunci nu fusese cercetate decât în mod superficial din unghiuri de vedere străine; al doilea, numismaţii şi colecţionarii de acolo trebuiau puşi în legătură mai strânsă cu Societatea Numismatică Română şi înscrişi între membrii ei. Un moment important l-a constituit activitatea lui Vasile Pârvan, care a dorit înfiinţarea a cât mai multe muzee locale şi regionale, motiv pentru care a sprijinit atât moral, cât şi material înfiinţarea şi dezvoltarea multor muzee, unele deja existente. Pentru teritoriul dintre Prut şi Nistru, de  astfel de sprijin de a beneficiat Secţia Cetatea Albă (organizată în anul 1919 de Paul Nicorescu). În paralel cu activitatea muzeistică, în Basarabia, în perioada interbelică, se remarcau două reviste de mare prestigiu intelectual: Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău şi Arhivele Basarabiei.  În acelaşi timp, în Rusia, dezvoltarea numismaticii a fost întreruptă de schimbările sociale de la începutul secolului XX. Activitatea societăţilor ştiinţifice şi a instituţiilor arheologice a încetat, iar mai apoi acestea au fost închise forţat în perioada 1919-1924 de către puterea sovietică, fiind, astfel, distrusă o reţea largă de societăţi, inclusiv numismatice.  Pentru perioada 1918-1940, numărul descoperirilor de monede antice este mult mai mic în comparaţie cu perioada precedentă, iar informaţiile despre acestea sunt mai reduse. Aceasta se explică şi prin considerentul că a încetat acea propagandă din timpul guberniei efectuată prin circulare şi dispoziţii ale organelor de stat, care promiteau anumite remunerări pentru monedele găsite, stimula interesul de a găsi monede şi de a informa autorităţile. Pe când în perioada de după 1918, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a devenit parte componentă a României, problemele de patrimoniu nu au fost impuse pe primul plan, fiind necesară, mai întâi, o integrare a tuturor provinciilor, iar nivelul cercetărilor era altul. Aşa cum menţiona Vasile Pârvan: „era necesară întocmirea unui program mai avansat, mai bine structurat de săpături arheologice în vederea clasificării celor mai importante probleme fundamentale ale Istoriei României, care la moment avea nevoie de schimbări nu numai pe plan cultural”. În ceea ce ţine de descoperirile numismatice propriu-zise din această perioadă, e cam dificil de le început. Într-un fond ce conţine materiale ale profesorului P.Dragonov este prezentată o listă a izvoarelor ce ar putea servi în studierea istoriei Basarabiei, printre ele sunt enumerate şi unele monede, însă, cu excepţia tezaurului din Anadol, nu există informaţii privind contextul istoric al tezaurului, în ce an au fost descoperite aceste monede, în ce localităţi şi de către cine. Se poate sigur de spus, că acestea au fost descoperite până în anul 1928, adică anul când a decedat P.Dragonov (1857-1928). Printre monedele enumerate este şi o monedă din Akkerman, cu inscripţia Basileos Lisimahos, o monedă din timpul împăratului Traian şi monede din timpul lui Alexandru Macedon descoperite în Basarabia de sud, lista fiind prezentată în felul următor: monedă din Akkerman cu inscripţia Basileos Lisimahos, monedă din timpul împăratului Traian, monedă moldovenească din 1441-1442, monede bătute din metalul tunurilor turceşti pentru Moldova şi Valahia. Monede moldo-valahe din timpul lui Ştefan cel Mare, monede de pe timpul lui Alexandru Macedon din Basarabia de Sud (s.Anadol – un tezaur de monede de aur); monede Câpceak descoperite în Basarabia de Sud. Lista descoperirilor este continuată de cea de lângă satul Larga (raionul Briceni), unde în anul 1922 a fost găsit un tezaur compus din dinari romani imperiali cu diferiţi emitenţi de la Galba la Iulia Domna. În anul 1935, în dosarele de arhivă e prezentat un tablou produs de inventarierea averii mobile a Muzeului Naţional Chişinău în zoologie, agronomie cu botanică, arheologie, bibliotecă, gospodărie, antropologie şi în numismatică inclusiv, unde sunt menţionate şi 3 monede, o insignă, fără a fi indicate şi alte informaţii referitoare la acestea. În anul 1936, în Taraclia, în timpul lucrărilor de câmp, ţăranii au găsit un tezaur ce ar fi conţinut câteva sute de monede de argint. O mare parte din monede a fost vândută unui giuvaergiu din oraşul Tighina. Din componenţa tezaurului s-au păstrat 4 denari romani din timpul împăraţilor: Traian (98-117), Hadrian (117-138), Antonius Pius (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180). Tot în partea de nord a raionului Reni, iarăşi nefiind cunoscut cu exactitate anul, dar se ştie că până la 1941, în circumstanţe necunoscute a fost găsit un stater de aur din timpul domniei lui Alexandru al III-lea. Acest stater este similar cu staterii din tezaurul de la Anadol.  Moneda medievală descoperită în Basarabia interbelică reflectă diversitatea sistemelor monetare ale statelor europene. Prima descoperire cunoscută din această perioadă datează din anul 1923, fiind localizată la cetatea din Akkerman, unde a fost găsită o monedă de bronz din timpul regelui armean Hethum I (1226-1270). Tot aici, anterior, la începutul secolului XIX au mai fost găsite două monede ale regilor armeni Hethum I şi Hethum II (1290-1305). Următoarea descoperire cunoscută datează din vara anului 1936, în satul Purcari (raionul Ştefan Vodă), unde în timpul lucrărilor agricole a fost găsit un tezaur de monede care a fost împărţit între descoperitori. Din componenţa acestui tezaur, ulterior, au fost trimise Muzeului de Antichităţi din Bucureşti de către tribunalul din Akkerman mai multe monede de aur cu greutatea totală de 0,385 kg. Setul transmis la Bucureşti includea şi o monedă de aur de 3,4083 gr, 3 cercei de argint, 2 inele de argint, fragmentele vasului de lut în care au fost păstrate. După emitent, monedele au fost apreciate ca, poloneze (Ştefan Bathori (1576-1586) – 22 de monede, Sigismund III Vasa (1587-1632) – 148 de monede), şi austriece (Rudolf II Habsburg (1576-1608) – 1 ducat din anul 1586). Cele mai timpurii monede din tezaur sunt din tipul lui Ştefan Bathori, iar cele mai târzii – din timpul lui Sigismund III Vasa. În vara anului 1938, în satul Ciolpeni (raionul Criuleni), în urma lucrărilor agricole, ţăranii au găsit un tezaur din monede mici de cupru. O parte din aceste monede a fost luată de un membru al judecătoriei din judeţul Lăpuşna, iar altă parte, constituită din 636 de monede, a ajuns în fondurile Muzeului de Antichităţi din Bucureşti. Acest tezaur conţinea monede ungare (Ferdinand I Habsburg (1525-1564), 3 denari (2 din 1548)), poloneze (Sigismund III Vasa (1587-1632) – 32 de şilingi din 1623; Ioan II Cazimir Vasa (1649-1668) – 12 solizi din 1652), prusace (Georg Wilhelm (1619-1640) – 10 şilingi, Friedrich Wilhelm (1640-1657) – 13 şilingi), monede ale Ţării Româneşti (Mihnea III (1658-1659) – 1 solid din anul 1658), elveţiene (Gustav II Adolf Vasa (16111632) – 93 şilingi (Riga – 17, Elbing – 76); Christina Augusta (1632-1654) – 306 şilingi (Riga – 8, Livonia – 73, Elbing – 36); Carl X Gustav (1654-1660) – 57 şilingi (Riga – 8, Livonia – 49) şi 109 monede false. Cele mai timpurii monede din acest tezaur datează din anul 1548, iar cele mai târzii sunt din anii 60 ai secolului al XVII-lea. În anii ’30 ai secolului XX, în satul Purcari a fost găsită o monedă bizantină a lui Constantin IX Monomah (1042-1055). În concluzie, se poate de spus că în această perioadă documentarea descoperirilor şi cercetările numismatice nu au fost la fel de intense, dar nici descoperirile identificate nu au fost la fel de multe precum în perioada anterioară, monedele recuperate au ajuns, fie în Muzeul de Antichităţi din Bucureşti, fie la Muzeul din Chişinău.