Faptul că s-a vorbit relativ puţin despre creaţia lui Nicololae Vieru explică absenţa până nu demult a unor consideraţii de poetică (necesare şi funcţionale) a prozei româneşti din Basarabia. Autorul a făcut parte din scriitorii pentru care proza este expresia unei profesionalizări pretenţioase a scrisului destinat unui cititor real, însetat de naraţiune şi de imprevizibilul construcţiei epice. El a fost un abil asimilator de modele, un dornic căutător de inovaţie, un scriitor care şi-a pus în faţă probleme de stil, tematică şi de discurs narativ.În scrierile sale deseori se întrevede biblioteca cu autori precum: Camus, Faulkner, Hesse, Thomas Mann, Dostoievski.  Nicolae Vieru s-a născut la 4 noiembrie 1947 în satul Bezeni, judeţul Soroca. Între anii 1965 şi 1971 îşi face studiile la Universitatea de Stat din Chişinău. Între anii 1977 şi 1979 urmează Cursurile Literare Superioare la Moscova. A fost redactor la revistele Tinerimea Moldovei, Nistru, Editura Literatura Artistică, studioul Moldova-film. Volume de proză: Vânt şi lumină (1974), Maria (1977), Inele de iarbă (1981), Râul şi frunza (1982), Omul din oglindă (1984), Ecouri, Studioul Ileana –film (1988), Noli me tangere (1990), Târziu şi rece (2003).  Debutul său din care face parte şi nuvela Pisica de stuf anunţă relativ sigur prozatorul pasionat de aventură epică, de tramă şi de invenţie narativă, iar Noli me tangere, carte de maturitate, echilibrată stilistic, apărută în anii de la urmă,vine să facă literatură din tabuurile din epoca socialistă.  Ceea ce caracterizează romanul Omul din oglindă este fraza faulkneriană, tehnica punerii în abis, dar şi încărcătura de indeterminări latente conţinută în subsidiar. Această scriere aduce în receptare un spor substanţial de surpriză, în raport cu multe proze din anii ’80, prin discontinuitatea care alimentează emoţia cititorului şi mobilitatea formelor. Asociaţiile neaşteptate de imagini generează cititorului revelaţia, surpriza unei intense colorităţi a individualităţii creatoare. Acest roman este o inclamaţie cu aripile întoarse înăuntru, fără bătăi zgomotoase, teatrale. E un roman al lumilor interioare, clocotitoare în adânc.  Proza lui Nicolae Vieru, prin originalitatea sa, rămâne a fi una de referinţă pentru literatura română din Basarabia.