O trăsătură principală a epocii contemporane este dezvoltarea vertiginoasă a tehnicii. Tehnica provoacă transformări radicale în majoritatea sferelor de activitate a oamenilor, influenţînd puternic asupra vieţii societăţii. Este ştiut faptul, că oamenii contactează permanent în viaţa cotidiană cu diverse obiecte tehnice: la vîrsta preşcolară copii utilizează diverse jucării modele în funcţiune; la vîrsta şcolară – biciclete, motociclete, scutere etc.; la vîrsta matură – autoturisme, maşini de cusut, maşini de spălat etc. Orice profesie practicată cere utilizarea anumitor obiecte tehnice: de exemplu, pedagogul utilizează aparatul de proiecţie; medicul – laserul; strungarul – strungul etc. Aceste obiecte tehnice care formează o parte indispensabilă a realităţii contemporane poate fi numită convenţional „lume tehnică”. Tehnica, datorită particularităţilor constructive şi funcţionale are caracter universal. De exemplu, automobilul produs de diferite firme localizate în Franţa, Canada sau Australia, în principiu, au aceleaşi componente. Adăugînd la aceasta şi fenomenul deplasării rapide a oamenilor pe planetă se poate constata, că oamenii sînt nevoiţi să utilizeze frecvent în procesul de comunicare un limbaj tehnic. De aici se vede, că oamenii contemporani trebuie să posede un minimum de cunoştinţe tipice din domeniul tehnic, respectiv anumiţi termeni tipici din diferite domenii, în una sau mai multe limbi de comunicare utilizate frecvent în diverse ţări. Din această cauză cultura generală trebuie să includă, la rînd cu alte componente (cultura matematică, cultura istorică, cultura filologică etc.) şi cultura tehnică ce constituie cea mai „tînără” componentă a culturii generale a omului contemporan. Necesitatea studierii tehnicii în şcoală ca cerinţă a societăţii contemporane, este formulată de mai mulţi pedagogi contemporani. De exemplu, Bontaş I. menţionează că pregătirea tinerii generaţii pentru activităţi în societăţile postindustriale „necesită integrarea în conţinutul culturii generale şcolare şi a altor conţinuturi – cum sînt cele oferite de disciplinele fundamentale – matematica, fizica, ştiinţele naturii, limba maternă şi limbile străine, ştiinţele sociale – ca şi introducerea unor conţinuturi noi, cum sînt cele ale ... tehnicii” (1). Revenind la limbajul tehnic trebuie de menţionat, că datorită complexităţii şi dezvoltării vertiginoase a tehnicii se observă că oamenii în procesul de comunicare utilizează incorect şi neadecvat termeni tehnici. Asupra acestui fapt a atras atenţie şi E. Coşeriu, menţionînd, că „limbajul este un fenomen complex, implicînd mai multe aspecte simultane, dar care se prezintă în planuri diferite şi pot fi abordate prin urmare din punct de vedere diferite” (2). Această idee se referă şi la următorul exemplu: „prin cuvîntul „cilindru” se subînţelege o componentă a motorului cu ardere internă precum şi un tip de pălărie ce se îmbracă pe capul omului; evident, că traducătorul va comite o greşeală mare dacă la traducerea unui text cu caracter tehnic va încurca sensul cuvintelor. Exemplele sînt numeroase: volan, cameră, piesă ş.a. Sugestiile expuse mai sus au stat la baza studierii surselor informaţionale utilizate în licee. Analizînd cîteva manuale putem constata, că unele compartimente conţin informaţii cu caracter tehnic. De exemplu, manualul de Limba Franceză pentru clasa XI (autori L. Ranga ş.a. Editura Prut Internaţional, 2001), în compartimentul 3 „Les ,erveilles du cinema”, p.54 autorii au inclus informaţii privitor la istoria apariţiei şi dezvoltării cinematografului francez în care remarcăm o parte din terminologia tehnică specifică acestei arte: cinéma muet, cinéma sous-titré, cinéma sonore, volume, espace, cinéma en relief, cinérama, circarama, stéréophonie, vidéo etc. Această terminologie este actuală pentru oricare subiect uman care se vrea socotit inteligent.Un alt exemplu binevenit: în compartimentul 9 „Paris sera toujur Paris” la pag. 178 este propus textul „Moyens de transport à Paris” unde este inclusă o terminologie destul de vastă: métro, autobus, train, artèterminus, ligne de métro, indicateur, bouton, distributeur automatique ş.a. după cum vedem, unii termeni au căpătat o uzanţă largă alţii sînt mai puţin cunoscuţi. O atenţie binemeritată se acordă terminologiei ce se referă la noile tehnologii de comunicare (internet, télématique ş.a.). în alte cazuri informaţia tehnică este cu mult mai plecară; ea se limitează doar la o vedere de ansamblu a unor obiecte tehnice: un automobil, un avion, un tramvai, un portabil etc. Uneori obiectul tehnic este reprezentat cu anumite lacune ceea ce provoacă uimire şi discuţii. De exemplu, în acelaşi manual de clasa XI, la pag. 119 o doamnă calcă o batistă cu un fier de călcat fără fir electric. La o lecţie de analiză a manualelor şcolare am fost întrebaţi dacă există deja astfel de fiere de călcat şi ni s-a solicitat să explicăm cum ele funcţionează. Nu putem afirma că am putut da un răspuns convingător. Studiul manualelor sus numite ne-a condus la următoarele concluzii: 1. conţinuturile manualelor sînt expuse în ordine ce corespunde logicii interne specifice tradiţionale a obiectului de studiu Limba Franceză; 2. în unele compartimente ale manualelor informaţia vizuală sugerează necesitatea familiarizării elevilor cu informaţii din domeniul tehnic; 3. manualele nu conţin suficient informaţii textuale ce ar servi drept suport informaţional pentru însuşirea termenilor tehnici în limba franceză; 4. este recomandabil ca elaboratorii de manuale de Limba franceză să includă variate texte în vederea formării la elevi a limbajului tehnic tipic.