Autorul comunicării își propune o sarcină dublă: identificarea vocației neoromantice a artei cinematografice din toate perioadele ale evoluției gramaticii filmice și scoaterea în vileag a mesajului iluminist aparte al acestui curent artistic în contextul renașterii etnice a diverselor universuri etnoculturale din estul european. După trecerea în revistă înfiriparea și consolidarea valenţelor neoromantice ale discursului filmic din primele decenii ale desfășurării noului fenomen estetic, se i-a în vizor impactul poeticii neoromantice asupra personalizării și maturizării filmului est-european în cea de a doua jumătate a secolului XX. Validitatea acestor metamorfoze este argumentată de scoaterea din anonimat a cinematografiilor din spațiul ex-sovietic și cel al fostului lagăr socialist. În aceste creații inspirate a fost demonstrat cu brio caracterul antropocentrist al curentului axat pe promovarea mesajului peren al artei, ce ține de preponderența trăirilor spirituale și tainelor sufletului uman. ideile, concepțiile despre univers și om de filiație neoromantică, se manifestă pregnant și în filmele moldovenești cu statutul unor autentice demersuri ființiale. În concluzie se lansează imperativul vital al reactualizării ponderii statutului identitar al curentului în vederea reedificării ponderii dimensiunii umanului în societatea modernă, periclitată de agresivitatea mediatică și tehnologică fără precedent. Pe de altă parte, procesul recuperator al reintegrării în spațiul general european al culturilor estice, pune în fața criticilor de artă imperativul reconsiderării fenomenelor artistice din acest areal atât prin spectrul criteriilor axiologice, cât și cel mitic-arhetipal al „sufletului ancestral”.