În atenţia noastră sunt vestigiile unui complex, descoperit în curtea veche a Muzeului de la Orheiul Vechi, a cărui cercetare s-a extins (din raţionamente obiective) pe parcursul unui interval semnificativ de timp: o parte a acestuia a fost identificată şi studiată în anul 2001, iar cealaltă – la distanţă de 15 ani. Corelând datele obţinute în anul 2016 cu informaţiile din anul 2001, se conturează un complex care avea diametrul de 1,6×1,7 m, cu pereţii aproape verticali şi adâncimea maximă de 1,48 m. Umplutura complexului era constituită din sol afânat, destul de neomogen, în amestec cu vestigii arheologice, majoritatea fiind atribuite culturii Poieneşti-Lucaşeuca. În partea inferioară a complexului a fost localizată o aglomeraţie de cenuşă, sub care, în anul 2001, au fost descoperite două cranii – unul de om, iar altul – de câine. Craniul uman se afla în partea de vest a gropii, fiind orientat cu faţa spre nord-est. Mandibula dreaptă era dezmembrată. Craniul de câine se afla în imediata apropiere de craniul uman, dinspre sud-est, aşezat pe partea stângă, orientat pe direcţia nord-vest, cu botul spre craniul uman. Dinspre direcţia de nordest a craniului uman, la aceeaşi adâncime a fost localizată o piatră, iar la nord-est de ea – o alta. Sub cranii, practic depuse pe fundul gropii, au fost descoperite 25 fragmente de la un vas cu două toarte din perioada Hoardei de Aur. La acestea se adaugă descoperirile din anul 2001, constituite dintr-un un craniu de câine (orientat pe direcţia nord-vest), un vas întreg, o jumătate de alt vas, în asociere cu multiple oase şi fragmente ceramice, printre care un număr important de la recipiente cu smalţ verde. Ceramica descoperită la fundul gropii este lucrată la roată, din pastă foarte calitativă ce conţine în calitate de degresanţi nisip cu bobul mic. Arderea este oxidantă, vasele având culoare gălbuie şi gălbui-maronie. Unele exemplare sunt acoperite cu smalţ de culoare verde. Analizând situaţia descrisă şi observaţiile de teren, constatăm că în acest spaţiu au fost amenajate succesiv două complexe. Primul se încadrează cronologic în perioada Latène-ului, raportându-se la cultura PoieneştiLucaşeuca, iar al doilea, practic suprapunând groapa săpată în era precreştină, a fost amenajat în perioada medievală. Având în vedere vestigiile descoperite (depunere de craniu uman însoţit de cranii de câine, asociate cu cantitate mare de cenuşă, vase întregi şi întregibile, dar şi o importantă cantitate de oase de animale), complexul prezentat reflectă un anumit ritual funerar ce se raportează la populaţia din perioada Hoardei de Aur.