Actualmente, la nivel mondial o mare atenţie se acordă utilizării raţionale a deşeurilor obţinute în industria alimentară, în special a celor obţinute în urma prelucrării fructelor şi legumelor în vederea conservării. La fabricarea sucului de tomate se obţine un amestec format din seminţe, pieliţe şi o parte de pulpă, care reprezintă 25 - 35% din masa materiei prime. Aceste deşeuri ar putea servi drept materie primă pentru obţinerea uleiului din seminţe de tomate. O metodă sigură şi ecologică o reprezintă CO2-extracţia cu dioxid de carbon în stare supercritică, care este un procedeu nou de extragere a substanţelor lipidice din materiile prime vegetale, fără a fi degradate la prelucrare. Acesta este un solvent capabil să dizolve diferiţi compuşi ai ţesuturilor vii, fără riscul de a lăsa urme de produse nedorite, cum ar fi solvenţii organici. În urma cercetărilor din cadrul laboratorului Tehnologia produselor alimentare al IŞPHTA s-a stabilit că deşeurile de tomate studiate (colectate de la fabrica „Orhei-Vit” SA) sunt alcătuite din 62,29 % seminţe, 35,69 % pieliţă şi 2,02 % componente de origine vegetală: părţi de peduncul, pulpă, fibre. Conţinutul de lipide al deşeurilor de tomate atinge valoarea de 6,77 %. A fost realizat cu succes procesul de CO2-extracţie, randamentul căruia a constituit 76,51 %. În urma extracţiei au fost obţinute CO2-extracte bogate în acizi graşi mono- şi plinesaturaţi. Astfel, cea mai mare parte dintre aceştia fiind constituită de acidul linoleic (ω-6) 50,84 % şi acidul oleic (ω-9) 24,94 %, precum şi din cantităţi infime de acid linolenic– 1,90%. Din totalul de circa 22,32 % acizi graşi saturaţi, în extractele analizate se conţin în cantităţi sporite de până la 17,45 % acidul palmitic şi acidul stearic până la 4,27 %. Datorită conţinutului sporit de acizi graşi nesaturaţi, dar şi a licopenului, CO2-extractele din deşeuri de tomate pot fi recomandate în prevenirea bolilor cardiovasculare. Valorificarea în mod corespunzător a deşeurilor de tomate, care pot constitui o sursă importantă de materii prime pentru obţinerea CO2-extractelor, ar avea cu siguranţă drept rezultat o eficienţă tehnico-economică şi o contribuţie importantă atât în alimentaţie, cât şi în protecţia mediului.