Variabilitatea limbii ar putea fi definită drept o proprietate a oricărei limbi naturale de a se produce prin diverse moduri, în funcţie de factorii temporali, sociali şi teritoriali, întrucât, de cele mai multe ori, parcursul dezvoltării unei limbi este influenţat atât de factorii culturali, geografici, politici şi sociali, cât şi de situaţiile de comunicare individuale. Drept rezultat, o limbă devine din „monolit” un „compozit”. Din aceste considerente, lingvistica actuală distinge patru tipuri de varietăţi: diacronică, diafazică, diastratică, diatopică şi, mai nou, diamezică.

Language variability could be defined as a property of any natural language to occur in a variety of ways, depending on temporal, social and territorial factors, since the language evolution is often influenced not only by cultural, geographic, political and social factors, but also by the individual situations of communication. In this manner a language changes from a „monolith” form to a „composite” one. For these reasons, the current linguistics distinguishes four types of varieties: diachronic, diaphasic, diastratic, diatopic and, more recently, diamesic.