Lucrarea analizează râsul și plânsul, două stări opuse, ale comportamentului ritual propriu culturii tradiţionale. Ambele trăiri complexe sunt prezentate ca universalii culturale. Sunt relevate condiţiile lor de semn, care exprimă concentrat trăiri puternice, transmise prin coduri, formând două limbaje distincte aflate în raport de opoziţie, dar și de alternanţă în contextul aceluiași ritual. Ambele sunt categorii esenţiale în sfera valorică a societăţii tradiţionale, fiind strict reglementate de sistemul ei socionormativ pentru că au o mare putere afectivă. Cele mai frecvent în secvenţe rituale a fost încadrat râsul și cele mai multe lucrări i-au fost dedicate din antichitate până în prezent. Examinarea în cadrul format de eticheta tradiţională a celor două stări a oferit posibilitatea de a releva ce funcţii înregistrau râsul și plânsul în scenariul ritual, cum erau dozate aceste stări și cum operau ca simboluri comportamentale în paradigma riturilor.

The paper examines laughter and weeping, two opposite moods, belonging to the ritual behaviour specific to traditional culture. Both complex emotions are presented as cultural universals. The author studies their statute of sign, which expresses briefly strong emotions, being shared by means of codes, forming two distinct languages that appear as opposed and alternate in the context of the same ritual. Both are essential categories in the field of values of the traditional society, being strictly structured by its socio-normative system, because they have a great affective power. Most often, laughter has been included within ritual sections, and most of the studies were dedicated to it, from ancient times until nowadays. The study of these two emotions within the frame of the traditional etiquette, has offered us the possibility to reveal the functions assumed by laughter and weeping in the ritual script, how these emotions are graduated and how they action as behaviour symbols within the paradigm of rituals.