Rhetoric is capable of relating the state of the world. Moreover, when used for a purpose, it can create a model world of its own, appeal to the imagination, and initiate action. As an arguably rhetorical genre utopia charts and explores ways in which the world is subject to imaginary change. This article brings into focus two utopian novels of the late nineteenth century – “Erewhon” (1872) by Samuel Butler and “Looking Backward”, 2000-1887 (1888) by Edward Bellamy. These novels are examined in juxtaposition in order to give an insight into the (ab)use of rhetoric in both the fictional realm of utopia and beyond. The realization of the rhetoric of power is traceable to the descriptive lexical units the two writers employ. The protagonist of Butler’s novel undertakes an assiduous journey into a world of anagrams and antipodes, whose nature is defined as hypothetical. Hypothetics, according to Butler, rests on a set of «utterly strange and impossible contingencies», aimed at educating the mind’s flair for inconsistency and evasion. The fictional world of Bellamy’s novel is, on the contrary, coherent and logical. The aspects of this fictional world are dubbed prodigious on the grounds that even «humanity’s ancient dream of liberty, equality, fraternity at last was realized». The protagonist of Bellamy’s novels is transported in his sleep to a future only slightly reminiscent of contemporary Boston. Books available in these allegedly perfect societies contain a wealth of information according to which their social ideal functions. Butler identifies «an unfair and exaggerated representation of life and things» in rhetorical postulates. Julian West, in turn, discovers a well of amazement in the absence of social incongruities in the books of the future because the latter not only condense the memory of the past, which is successfully obliterated in Erewhon, but also overshadow history from the height of the current moment. The rhetoric of power becomes manifest in themechanism of orchestrating public opinion by means of treatises and sermons. In “Erewhon”, public opinion is affected by local prophets and philosophers whose rhetoric, embodied in books, results in damaging action. Bellamy attributes the role of ideological didactics to religion, which means that the preacher’s rhetoric ranks as an indisputable moral authority. The fictional worlds of Butler and Bellamy demonstrate an understanding of the rhetoric of power as a constructive and/or latently destructive force. Where Butler’s Erewhon exposes the paradoxical potentialities of rhetoric, Bellamy sanctifies rhetoric, refusing to recognize the hidden antipodes reposed in it. But there is more to rhetoric and to its potentialities. Not only does the rhetoric of power have the capacity to describe the state of the world or create a fictional world, but it can also ruin this world and along with it, the Universal creation.

Retorica este un mijloc de a prezenta realitatea. Mai mult decât atât, atunci când este folosită cu un scop oarecare, ea poate condiţiona acţiuni, crea chiar o realitate proprie, făcând apel, în acest caz, la imaginaţie. Astfel, ca gen retoric, utopia schiţează şi analizează modalităţile după care lumea este supusă schimbărilor imaginare. În articol, se face referinţă la două romane utopice ale secolului al XIX-lea: „Erewhon” (1872) de Samuel Butler şi „Looking Bacckward” (1887-1888) de Edward Bellamy. Aceste romane sunt analizate în juxtapunere, pentru a oferi o imagine a utilizării retoricii atât în domeniul fictiv (adică utopic), cât şi în cel extrafictic. Particularităţile retorice ale acestor romane sunt cercetate în baza unităţilor descriptive lexicale. Protagonistul romanului lui Butler se angajează într-o călătorie asiduă într-o lume de anagrame şi antipozi, a căror natură este definită ca fiind ipotetică. Ipoteza, după Butler, se bazează pe un set de „evenimente extrem de neprevăzute, ciudate şi imposibile” care vizează educarea perspicacităţii minţii pentru inconsecvenţă şi evaziune fiscală. Lumea fictivă a romanului lui Bellamy este însă coerentă şi logică. Aspectele acestei lumi fictive sunt definite ca prodigioase, deoarece „visul străvechi al umanităţii de libertate, egalitate şi fraternitate a fost, în sfârşit, realizat”. Protagonistul lui Bellamy este transportat în somn într-un oraş al viitorului care seamănă puţin cu Bostonul contemporan al autorului. Cărţile care se întâlnesc în societatea perfectă, prezentată de acesta, conţin informaţii asupra funcţionării sociatăţii ideale. În afirmaţiile sale „retorice”, Butler prezintă „o imagine inechitabilă şi exagerată a vieţii şi a lucrurilor”. Julian Vest, la rândul său, descoperă o sursă de uimire (în absenţa unor înconcordanţe sociale) în cărţile de viitor, deoarece acestea din urmă nu numai că fixează trecutul care este distrus în „Erewhon”, dar lasă în umbră istoria din perspectiva prezentului. Retorica îşi are rolul ei în mecanismul de manifestare a opiniei publice prin intermediul unor tratate şi predici. În „Erewhon”, opinia publică este manipulată de profeţii locali şi de filosofii ale căror retorică, întrupată în cărţi, are consecinţe dăunătoare. Bellamy atribuie religiei rolul didacticii ideologice, ceea ce înseamnă că retorica predicatorului prezintă o autoritate morală incontestabilă pentru toţi. Lumea ficţională a lui Butler şi Bellamy demonstrează o conceptualizare a retoricii ca forţă implicită şi distructivă. În timp ce în „Erewhon”, Butler expune potenţialul paradoxal al retoricii, Bellamy aprobă retorica, dar prin retorică, Dânsul concepe mult mai mult decât Butler. La Bellamy, retorica are capacitatea nu numai de a descrie starea lucrurilor sau chiar de a crea o lume fictivă, dar şi de a distruge această lume şi, împreună cu ea, întreaga creaţie universală.