The article highlights a unique phenomenon in the Moldovan cinematography of the juxtaposition of neo-romantic virtues to the desecrated spirit of postmodernism. However, the impulse of the last period of the autochthonous film is determined by the rehabilitation through the work of N. Esinencu of the styles neglected for decades, and by the impact of the ethnic and universal meta-symbol of the writer – insular abandonment.

În articol se evidenţiază un fenomen unic în cinematografi a moldovenească a juxtapunerii virtuţilor neoromantice cu spiritul desacralizator al postmodernismului. Or, elanul cutezător al ultimei perioade a filmului autohton este determinat de reabilitarea prin ecranizările operei lui N.Esinencu a genurilor şi stilurilor neglijate de decenii, precum şi de impactul metasimbolului scriitorului de o deosebită rezonanţă etnică şi universală – abandonul insular.