Orhei) și Otac (r-nul Rezina) a fost menționată de către cercetătorul Ion Hîncu într-o lucrare de popularizare a patrimoniului arheologic, apărută în anul 1990 cu titlul Vestigii strămoșești. Existența sitului fusese semnalată cu ocazia unor cercetări de teren în raionul Orhei din anul 1986, când I. Hîncu a ajuns în locul numit Cetățuia, fiind îndrumat de localnici din satul Pohrebeni. La acel moment însă, vestigiile fortificației nu au putut fi deslușite din cauza desimii pădurii. În primăvara anului 2022, urmele unor amenajări antropice de la marginea pădurii Pohrebeni au fost sesizate, cu ocazia unor măsurători de teren, de către geodezul Iurie Lungu, care a informat Agenția Națională Arheologică. La scurt timp, echipa condusă de directorul agenției Vlad Vornic va întreprinde cercetări de teren în zona indicată. Investigațiile derulate s-au soldat cu identificarea unei cetăți de formă circulară, care, conform ceramicii atestate în incintă, a fost atribuită culturii getice. Totodată, la nord-vest de fortificație a fost descoperită o așezare deschisă, în aria cercetată fiind colectate fragmente ceramice din epoca fierului. Investigațiile arheologice au continuat și în toamna anului 2022, fiind realizate de către specialiștii Centrului de Arheologie „Ion Niculiță” de la Universitatea de Stat din Moldova. Astfel, coroborând datele obținute în urma cercetărilor din anul 2022, constatăm prezența în această regiune a unei fortificații, flancate de o așezare deschisă (Fig. 1)2. Fortificația se află la marginea de N a pădurii, la o distanță de cca 3 km spre N de satul Pohrebeni și cca 3 km spre E de localitatea Otac. Ea este amplasată la marginea unui platou cu altitudinea relativă de cca 60-70 m față de spațiul limitrof dinspre NV, N și NE. Incinta cetății este de formă ovală, cu dimensiunile de cca 80×70 m, fiind înconjurată de un „val” cu șanț adiacent. În prezent, valul cetății are lățimea la bază de cca 10 m și înălțimea de cca 1,0-1,2 m (Fig. 2, 1). Șanțul are o deschidere de cca 6,0 m, iar adâncimea de cca 0,7-0,8 m. Pentru a determina caracterul sitului și perioada de funcționare a fortificației, a fost efectuat un sondaj cu dimensiunile de 1×1 m (Fig. 2, 2), unui strat de cultură cu grosimea de cca 0,40 m, amestecat cu vestigii arheologice, precum un fragment de fusaiolă, 132 de fragmente ceramice modelate cu mâna (Fig. 3, 10-13), șapte bucăți de lut ars, precum și cinci fragmente de oase de animale. Materialul ceramic descoperit în sondajul din 2022 indică prezența a două categorii de recipiente. Prima categorie este cea mai numeroasă din punct de vedere cantitativ (103 cioburi) și este reprezentată de fragmente de la vase lucrate din pastă de lut, având ca degresanți șamotă măruntă. Arderea este incompletă și neuniformă, culoarea variind de la cărămiziu la negru. Unele din ele sunt îngrijite la exterior, având suprafața lustruită. Din această categorie se evidențiază fragmente de oale, străchini și cești, ornamentate cu incizii sau elemente imprimate. Conform trăsăturilor morfologice și ale decorului, astfel de vase sunt caracteristice pentru cultura Saharna din prima epocă a fierului. Cea de-a doua categorie este mai puțin numeroasă, fiind reprezentată de 29 de fragmente de recipiente modelate din pastă de lut cu ingrediente de cioburi pisate. Arderea este incompletă și neuniformă, iar culoarea variază de la cărămiziu la cenușiu. Unele fragmente recuperate provin de la vase cu decor în relief. Ceramica având asemenea caracteristici, de regulă, este atribuită culturii getice din sec. IV-III î. Hr. Urmele așezării deschise au fost atestate pe terenul agricol din proximitatea de NV a fortificației, pe o suprafață de cca 250×220 m. Nu excludem însă posibilitatea ca locuirea să se extindă și în partea de SE a platoului, care, în prezent, este împădurit. De pe suprafața investigată au fost recuperate un percutor din piatră de gresie, 397 de fragmente de ceramică (Fig. 3, 1-9) și numeroase fragmente de lut ars, unele cu amprente de la nuiele. Ceramica descoperită este similară celei din incintă și este reprezentată de 247 de fragmente, care au fost atribuite culturii Saharna și 149 – specifice culturii getice. De asemenea, printre materialele aflate la suprafața așezării se remarcă un fragment de perete de la o amforă grecească. Astfel, plecând de la informațiile oferite de recunoașterea de teren și de sondajul arheologic din incintă, au fost identificare două niveluri de locuire din epoca fierului. Într-o primă fază, aici a existat o așezare deschisă, care se extindea, probabil, și în spațiul unde, în prezent, se află vestigiile fortificației. Judecând după numeroasele fragmente ceramice, specifice culturii Saharna, această locuire poate fi atribuită perioadei sec. X-IX î. Hr. În cea de-a doua fază, a fost edificată o incintă circulară, puternic întărită, flancată de o așezare deschisă. Configurația, suprafața și dimensiunile structurilor defensive de la Pohrebeni-Otac sunt aproape identice cu cele documentate la cetățile Mateuți „La Șanțuri”, Durlești, precum și cu cea din Pădurea Păpăuți, care aparțin fără dubii comunităților getice.