Și în cântecul de leagăn vom descoperi subiecte lirice specifice doinei. Mama, interpretând cântecul de leagăn, alunecă cu gândul la necazurile, durerile, problemele pe care le are, spunându-și deseori prin cântecul de leagăn soarta. Din punct de vedere muzical la fel vom găsi afinități sub aspect intonațional și ritmic. Unii cercetători, care au studiat diverse categorii folclorice remarcă acest lucru. Astfel, celula melodică repetată, ce reprezintă alternanța a două sunete, situate frecvent pe trepte alăturate și care sună mereu în descendență, reprezintă celula melodică caracteristică și pentru doină, deoarece „formula melodică inițială cea mai frecventă a doinei este tocmai această alternanță descendentă a două sunete aflate la distanță de trepte alăturate (secundă mare) sau de terță mică […], sunând tocmai ca o evocare a cântecului de leagăn. Greutatea psihologică și artistic-expresivă a începutului unei melodii este mare și faptul că doina debutează atât de des cu formula specifică a cântecului de leagăn este cât se poate de semnificativă” [Kahane, M. De la cântecul de leagăn la doină. În: Revista de etnografie şi folclor. Tomul 10, N.5. Bucureşti, 1965, p.479]. Cercetarea relațiilor funcționale, poetico-muzicale între cântecul de leagăn și doină, cântecul de leagăn și alte categorii folclorice, ne va permite dezvăluirea unor particularități specifice limbajului folclorului muzical românesc, dar și a unor aspecte legate de evoluția fenomenului muzical tradițional în contextul determinismului social.