Concertul pentru trompetă și orchestră in B a fost scris de către compozitorul și profesorul Alexandr (Șiko) Mulear în anul 1962. Lucrarea este într-o singură parte, dar destul de complicată atât ca interpretare, cât și dramaturgie muzicală. În limbajul componistic se împletesc creativ tradiții în domeniul genului caracteristice compozitorilor ruși, precum V. Peskin, V. Șceolokov, dar și unele momente care invocă sursa folclorică. Particularitățile interpretative și de tempo ale Concertului sunt ghidate de către compozitor, indicând următorii termeni: Allegro con espressivo, crescendo, moderato con tragico, con sordino, allegro, senza sordino, poco a poco crescendo, rallentando, moderato assai con maestoso, poco rallentando, a tempo, rittenuto, tempo1, moderato assai, maestoso, moderato. Dinamica și nuanțele de expresie notate de autor sunt: mf, sf, f, ff, p, sub p. Ambitusul Concertului pentru trompetă in B cuprinde do octava întâi (nota reală — si bemol octava mică) și do octava a treia (nota reală — si bemol octava a doua). Chiar dacă Concertul conține o singură parte, instrumentistul trebuie să acorde o atenție sporită caracterului muzical, dar și tempo-ului, care se schimbă frecvent pe parcursul discursului muzical, marcând secțiuni importante ale dramaturgiei muzicale. Spre exemplu, la cifra 8, autorul indică Moderato con tragico, sugerând instrumentistului să utilizeze surdina, iar la cifra 12 schimbă caracterul tempo-ului în Allegro, senza sordino (fără surdină). A. Mulear a folosit în partida trompetei diverse procedee interpretative și articulații cum ar fi: grupuri de șaisprezecimi și triolete, staccato, accente, legato, detache, articulații auxiliare: dublu staccato (ta-ka) și triplu staccato (ta-ta-ka). Toate aceste aspecte interpretative vor fi analizate plenar în articol.