În ultimul deceniu al secolului trecut, după prăbușirea totalitarismului, în contextul unor reconfigurări canonice în spațiul literaturii române din stânga Prutului, apare o nouă generație de critici literari, din care fac parte Eugen Lungu Vitalie Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Mircea V. Ciobanu, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi ș.a. În confruntarea cu demersul metaliterar tradițional, tinerii exegeți anunțau o nouă sensibilitate estetică, o altă perspectivă de receptare a operei literare decât cea aplicată de predecesorii lor – cu unele excepții, supraveghetori vigilenți ai procesului de implementare de către scriitorii din fosta R.S.S. Moldovenească a principiilor marxist-leniniste. Desprinderea criticilor optzeciști de la dogmele ideologiei comuniste și raportarea lor la principiile valorice i-au determinat să redefinească parametrii discursului exegetic, să-l elibereze de inerție și stereotipic, să înnoiască limbajul, conectându-l, în fine, la normalitate.

A new generation of literary critics, namely, Eugen Lungu Vitalie Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Mircea V. Ciobanu, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi and others appeared in the last decade of the previous century, after the collapse of totalitarianism and in the context of canonical reconfigurations in the Romanian literature written on the left bank of the Prut river. Facing the traditional metaliterary approach, the young critics announced a new aesthetic sensibility, a different perspective of understanding the literary work than that applied by their predecessors, who were vigilant supervisors of implementing  the Marxist-Leninist principles followed by writers of the former USSR Moldovan Republic with some exceptons. The detachment of the literary critics of the 80s from the dogmas of the communist ideology and their relation to the value principles determined them to redefine the parameters of the exegetical discourse, free it from inertia and stereotypes, renew the language, and finally, connect it to normality.