Subiectul pus în discuție este legat de aplicarea în practică a Reformei agrare din 14 iulie 1868. Actele de împroprietărire pentru gospodăriile țărănești urmau să fie elaborate și puse în aplicare într-un termen de doi ani din ziua publicării Regulamentului, adică de la 1 octombrie 1868 până la 1 octombrie 1870. În pofida acestui fapt, elaborarea acestor documente s-a tergiversat din cauza că în Basarabia acestea erau puse în aplicare nu imediat, ci, în diferite moșii, în termene diferite, din considerentul că, până la aplicarea reformei, țăranii foloseau pământul moșieresc în baza unor contracte speciale încheiate cu proprietarul. În consecință, actele de împroprietărire au putut fi puse în aplicare doar după expirarea termenului stipulat în contract. Până la 1 octombrie 1870 urmau să fie implementate doar actele pentru moșiile mari, iar actele pentru moșiile mici – abia după 4 aprilie 1875, când au fost aprobate Normele privind relațiile agrare ale țăranilor stabiliți pe moșiile răzeșești și moșiile mici din gubernia Basarabia. Aplicarea în viață a Regulamentului din 1868 pentru țăranii din satul Tabani s-a petrecut anevoios și în defavoarea lor, transformându-se într-un litigiu de proporții și de durată cu proprietarul moșiei Lisovski, fapt consemnat într-un dosar impunător de arhivă. Țăranii erau nemulțumiți de modalitatea împroprietăririi, considerând că n-au primit integral lotul stabilit de Regulament, fiind deposedați de pământ de proprietar. Revendicările țăranilor au fost formulate și adresate Congresului conciliatorilor în litigii funciare din județul Hotin, Administrației de plasă Briceni, Administrației guberniale pentru problemele țărănești din Basarabia și guvernatorului Basarabiei. Revendicările de bază ale țăranilor se regăsesc în cinci cereri/plângeri adresate Administrației guberniale pentru problemele țărănești din Basarabia din 7 iulie 1871, semnată de 70 de țărani, din 3 iunie 1878, semnată de 194 de țărani, din 29 septembrie 1880, semnată de 169 de țărani, din 30 noiembrie 1880, semnată de 57 de țărani și din 30 aprilie 1884, semnată de 70 de țărani. Plângerile semnate de țărani sunt nu doar un izvor important în studierea particularităților implementării reformei agrare din 14 iulie 1868 în diferite localități ale Basarabiei, dar și un izvor de bază în studierea istoriei localității Tabani, din considerentul că ele conțin informații prețioase despre amplasarea moșiei satului, denumirea moșiei (Mihalcăuți, Mlinăuți și Tabani), ocupația de bază a sătenilor, modalitatea de îndeplinire a dărilor față de proprietar, locul amplasării satului și a caselor unor săteni (Gheorghe Rotari, Procopie Tacu ș.a.), modalitatea de împroprietărire (din cele 8 desetine de pământ prevăzute de Regulament, 167 de săteni au primit câte 4 desetine, 23 – câte 2 desetine, iar restul 52 de țărani, la momentul depunerii cererii, n-au primit nimic). Este important faptul că țăranii își demonstrau dreptul lor la proprietate prin acte vechi (cartea domnească de la Petru Voievod din 25 mai 7097/1589, ce stabilea hotarele moșiei satului, care n-au fost schimbate până la 1812, ceea ce demonstrează planul moșiei, efectuat în același an de hotarnicul Andronache Donici, la dispoziția domnului Moldovei, din care se poate constata că Mihalcăuți, Mlinăuți și Tabani sunt una și aceeași moșie).