Subiectul comunicării este reconstituirea practicii judiciare din Moldova până la începutul secolului al XIX-lea, în care condamnarea la munca silnică la groapa ocnei pentru extragerea sării a constituit una din măsurile punitive aplicate inclusiv în pedepsirea infracţiunilor foarte grave (tâlhăria şi omorul) şi înlocuind, în unele cazuri, pedeapsa capitală. Tema propusă reclamă recompunerea istoricului aplicării acestei pedepse, în măsura în care izvoarele istorice o permit. Mult mai sărace în informaţiile de care avem nevoie pentru atingerea acestui scop, sursele judiciare devin mai generoase în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, veacul următor constituind un teren aproape nedefrişat în această privinţă. Ca urmare a publicării anaforalelor emise în intervalul 1799-1804 de către Departamentul Criminalicesc, instanţa penală, în Moldova, care a funcţionat cu această denumire până la Regulamentul Organic, valorificăm aceste izvoare sub aspectul temei noastre. Firesc, beneficiem de rezultatele istoriografiei româneşti, dar şi de modele de investigaţie ale istoricilor occidentali, unde criminalitatea şi justiţia penală constituie un segment foarte prolific al cercetării. Mai mult, parcurgerea unora dintre lucrările pe tema practicii judiciare au arătat similitudini în ceea ce priveşte tipuri de pedepse aplicate, cum a fost, de pildă, îmblânzirea pedepselor în perioada de după 1750, în sensul înlocuirii, în unele cazuri de violenţă extremă, a sentinţei capitale cu munca silnică la groapa ocnei. Context istoric în care s-a produs acest lucru, condiţii de detenţie, atâta cât s-a putut reconstitui pe baza surselor, sunt puncte de interes ale cercetării noastre.