Între grupurile de oameni există diferențe (cultură, valori, personalitate, opinii, poziție socială/economică etc.) care, inevitabil aduc la situații conflictuale. Dacă numărul de oameni implicaţi în relații crește, respectiv în situații conflcituale, numărul de relaţii se măreşte exponenţial. Douăsprezece părţi vor avea şaizeci şi şase de relaţii. Conflictele cu multe părţi sunt vagi şi complexe: părţile se tereotipizează reciproc, manifestă neîncredere și nu doresc să clarifice pozițiile, să comunice întru înțelegerea interesului fiecărei părți. Oamenii trăiesc în iluzia paternalistă că altcineva le va rezolva mereu problemele. Medierea, modalitatea de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa mediatorului asigură reducerea complexității situaţiilor de conflict și găsirea soluțiilor de însăși părțile conflictului. Rolul esenţial în procedura medierii îi revine mediatorului, cel care trebuie să asigure calitatea, mediul favorabil comunicării între părți și să faciliteze semnarea acordului de împăcare. Viaţa dovedeşte că acele societăţi care au ştiut să-şi gestioneze sursele de tensiune şi conflict au atins parametrii înalţi în dezvoltarea economică şi socială, în gestionarea democratică a treburilor publice. Succesul medierii este dat de faptul că şi atunci când este instituţionalizată ea înseamnă un raport între două părţi în conflict în care intervine a treia parte pentru a găsi punctele comune de dialog, de comunicare, de înţelegere şi acord îndepărtând nu numai forţa, violenţa ci chiar şi intervenţia unei instanţe.