De istoria dezvoltării oraşului Cahul este legată direct viaţa şi activitatea social-politică (din sec. al XIX-lea) a unor personalităţi proeminente. Cercetând documentele de arhivă, studiile istorice realizate pe parcursul sec.XIX-XX, ne-a surprins numărul impunător de personalităţi, ce s-au remarcat în istoria oraşului şi a judeţului Cahul, această fiind imboldul cel mai serios de orientare spre subiectul aflat în atenţia noastră. Pe parcursul cercetărilor au fost descoperite documente, care au scos la iveală noi evenimente, fapte şi nume, cândva bine cunoscute în mijlocul populaţiei de aici, astăzi rămase în umbra uitării. Dimitrie I.Caravasile (1799-1890) şi membrii familiei lui au fost unii dintre aceste personalităţi. Cu sprijinul descendenţilor acestei dinastiei a fost alcătuit arborele genealogic al familiei Caravasile, care reprezintă generaţiile ce s-au succedat timp de două secole. Legenda familiei Caravasile începe la cumpăna secolelor XVIII – XIX la Istambul, capitala Imperiului Otoman. Dimitrie Caravasile era capul unei familii bogate greceşti care locuia la Istambul, era reprezentant comunităţii greceşti din oraş şi unul din partizanii de seamă ai luptei de eliberare a grecilor de sub jugul otoman. În timpul unei răzmeriţe greceşti la Istambul, Dimitrie Caravasile a fost arestat şi condamnat la moarte prin spânzurare. Legenda spune că a fost spânzurat de un candelabru al fostei biserici creştin - ortodoxe Sf. Sofia din Istambul, transformată de turci în moschee. Soţia lui Dimitrie Caravasile cu cei doi copii ai lor fiind ajutată de un senator credincios turc, s-a refugiat pe un vapor rusesc, ce urma să plece spre Odesa. Istoria mărturiseşte că cei doi copii, o fată şi un băit au fost ascunşi într-un butoi gol de măsline, ajungând astfel cu bine la Odesa. Ce s-a întîmplat cu ei în continuare, care au fost consecinţele care au adus familia Caravasile în Basarabia, legenda nu mai povesteşte. Se ştie doar, că în primele decenii ale secolului XIX, la Ismail, oraş-port la Dunăre, s-a stabilit Ivan Caravasile, proprietarul unei companii de transporturi navale. Legenda mărturiseşte că martirul grec Dimitrie Caravasile a fost canonizat de biserica creştin-ortodoxă grecească1 . Iar numele Dumitru va fi purtat de către un reprezentant, din fiecare generaţie а acestei dinastii. Compania de transporturi şi construcţii navale a armatorului Ivan Caravasile din Ismail, a prosperat deosebit de mult sub conducerea fiului său Dimitrie Caravasile. În anul 1854 D. Caravasile, negustor de ghilda I din oraşul Ismail, cumpără de la soţia guvernatorului Basarabiei Pavel I. Fiodorov oraşul Cahul cu cca 4.000 desetine pământ. Numele noului proprietar al oraşului а figurat pe clopotul din bronz al bisericii ortodoxe Sf. Dumitru din Cahul datat cu anul 1862, ctitorită de el2 . D.Caravasile s-а îngrijit mult pentru prosperarea târgului său, precum şi а îmbunătăţirii veniturilor sale. Familia fostului proprietar al oraşului şi pămînturilor din această parte a Basarabiei a fost numeroasă. Istoricul basarabean Gheorghe Bezvicone constată că bogatul armator din Epir împreună cu soţia sa Eliza Z. Plarino, stabilit ―în cele din urmă la Cahul…а lăsat o familie mare: doi fii şi patru fiice. Fiii, Alexei şi Dimitrie, cunoscuţi parlamentari din regiune, personalităţi ce au adus contribuţii deosebite vieţii social-politice şi culturale а Basarabiei. Vom încerca unele „schiţe de portret‖ ale copiilor fostului proprietar al oraşului prin prisma aportului lor la prosperarea localităţii şi provinciei. Sofia, fiica mai mare a lui D.I.Caravasile, l-a avut ca soţ pe Aristarh Anton Celebidaki, comisar regal român în războiul de independenţă din 1877-1878, iar apoi – consul rus la Tulcea şi consul general la Florenţa, decedat în 19173 . Altă fiică, Ana, s-a căsătorit cu Alexandru Exarh, care a studiat la Colegiul Richelieu din Odessa, împreună cu Şt.Gonata, N.Donici, A.Casso ş.a., fiind unul dintre promotorii cercului moldovenesc din vechea Basarabie, strâns în jurul fraţilor Leonard. Ultimele două fiice ale lui D.I.Caravasile, Maria şi Elena s-au măritat: prima cu D.C.Crăciunescu, iar a doua cu T.Tulceanov, cunoscutul primar al Ismailului4 . Dintre toţi ginerii proprietarului oraşului Cahul, merită pomenit numele lui D.C.Crăciunescu – om de vază în ţinutul nostru, un devotat al Societăţii „Junimea‖ şi al revistei „Convorbiri literare‖, pe care o sprijinea prin corespondenţa cu Iacob Negruzzi5 . Alecu D.Caravasile (născut la 15 septembrie 1846 - 1915) a studiat la Ismail şi Atena, apoi a făcut dreptul la Paris, s-a însurat cu fiica moşierului Ceanguli din judeţul Orhei cu care a avut 7 copii, dintre care 2 fiice şi 5 feciori. La împărţirea moştenirii Alecu Caravasile a obţinut oraşul Cahul şi fâşia de pământ alăturată. În apropierea oraşului avea un conac mare şi vii din care producea vinurile renumite „Cahul – Froza‖. Alexei Caravasile era proprietarul unei superbe vile, numită ―Villa Froza‖, casă construită după un proiect personal cu 42 de odăi şi alte construcţii. În anul 1914 а fost dată în exploatare staţia electrică, care аproviziona cu curent vila. Prin ucazul senatului din 1 aprilie 1910 A. Caravasile şi cei trei fii ai săi (Alexei, Gheorghe şi Vasile) au fost înnobilaţi pe viaţă. După cum evocă documentele de arhivă, în timpul administraţiei româneşti, Alecu Caravasile a fost deputat român, primar al oraşului, iar sub ruşi – deputat în Duma a II-a de Stat, membru al Consiliului Judeţean Cahul. A fost decernat cu înalte distincţii şi titluri onorifice: era posesorul certificatului de titlu superior de clasă oferit de consiliul pedagogic al Şcolii orăşeneşti din Cahul, la propunerea Directorului învăţămîntului din gubernia Basarabia de la 1 august 1897, а fost decorat cu medalie în memoria domnirii împăratului Alexandru al IIIlea. Iar în anul 1899, prin înalta permisiune imperială, i-а fost acordat lui şi copiilor săi dreptul de a purta titlul de cetăţean de onoare al oraşului Cahul. În anul 1901 а obţinut dreptul de a purta ―Crucea de Aur a Ordinului Mântuitorului‖, distincţie acordată de regele Greciei6 . Alecu împreună cu fratele său Mitică au contribuit substanţial la modernizarea vieţii oraşului Cahul. „Cuconu Mitea‖, Dimitrie Caravasile, a fost sub români numai subprefect de judeţ. Se vorbea că tot judeţul depindea de această familie, încât la alegerile parlamentare, cuconul Mitea, locţiitor de prefect, se aşeza şi scria: „Noi, Dm.Caravasile, alegem ca deputat pe...‖7 . A studiat la Berlin şi Viena, unde şi s-a căsătorit cu Maria Karlovna cu care a avut 11 copii. În perioada dominaţiei Rusiei Ţariste Dimitrie D. Caravasile a fost preşedintele Comitetului Zemstvei din Cahul. În patrimoniul Muzeului Cahul se găsesc copiile documentelor manuscrise din fondurile Arhivei Naţionale care au fost donate de către soţia doctorului în istorie, Pavel Dimitriev din care rezultă că Dimitrie Caravasile deţinea în 1892 această funcţie şi că a oferit propria casă şcolii orăşeneşti, până la finisarea lucrărilor de construcţie а noii clădiri8 . Intreaga familie a trecut prin focul revoluţiei bolşevice din anul 1917, când a fost jefuită şi distrusă casa de la moşia ―Froza‖. După revoluţie şi primul război mondial, începând cu anul 1918 când Basarabia a intrat în componenţa României, familia Caravasile şi-a reorganizat gospodăriile şi iar au devenit fruntaşi în ţinutul Cahul. O stradă din oraşul Cahul, după unire, а purtat numele Caravasile (actualmente str.Tecuci). Marea moşie a familiei Caravasile a fost expropriată conform reformei agrare din 1921, în posesia membrilormoştenitori ai familiei rămânând doar câte 100 ha de pământ. Dar viaţa paşnică şi prosperă din Basarabia reunită cu România a fost brutal şi violent întreruptă de ultimatumul sovietic din 26-28 iunie 1940. Un destin tragic a avut Vasile, fiul lui A.D.Caravasile. Vasile A.Caravasile, moşier, deţinător a aproape o 100 de ha, a devenit victimă a terorii staliniste dezlănţuite după 1940. Fraţii lui, Gheorghe şi Alexei erau stabiliţi în România, iar sora lui Alexandra într-o comună din judeţul Soroca. Vasile era un om cult, absolvent în anul 1901 al şcolii superioare de cadeţi din Sankt-Petersburg9 şi al Universităţii din Montpellier (Franţa). La Montpellier a cunoscut-o pe Theresa Honorine Brun, o văduvă cu patru ani mai în vârstă decât el, cu care în anul 1915 s-a căsătorit şi cu care a avut două fete – Mirta, născută la 1916, şi Nadin, născută la 191710 . În perioada anilor 1919-1920 Vasile A.Caravasile împreună cu soţia lui şi cele două fiice Mirta şi Nadine au sosit în România, instalându-se la „Villa Froza ―, locuinţa familiei, aşezată pe unul din dealurile moşiei, într-un loc pitoresc. Soţia lui franţuzoaică, Theresa, nu s-a putut acomoda cu viaţa de la ţară şi a hotărât să se reîntoarcă în Franţa, lăsând cei doi copii, în grija tatălui lor. La scurt timp, văzând că fosta lui soţie nu se mai întoarce la Cahul, Vasile a intentat acţiune de divorţ care s-a pronunţat la Montpellier în anul 192311. Simţind nevoia unei vieţi normale de familie, s-a recăsătorit cu o verişoară a lui, Alexandra D.Caravasile, fiica unchiului său Dimitrie. Vasile A.Caravasile s-a integrat vieţii sociale şi economice a oraşului Cahul şi a devenit cetăţean român. La 30 iulie 1927 s-a născut cel de al treilea copil, Olga, care avea să crească lângă surorile ei mai mari, toate crescute de mama ei „tanti Şura‖. Vasile A.Caravasile primind prin reforma agrară circa 96 hectare şi 7.862 m.p. de pământ, care cuprindea pământ arabil, vie, livezi, pădure, păşune, pepinieră, parc, curte, fântână, o cărămidărie, avea să piară odată cu instalarea noului regim comunist în Basarabia. Pentru dezvoltarea gospodăriei a făcut un împrumut la Banca de Credit din Bucureşti ―ipotecându-şi‖ moşia. Având nenorocul să fie câţiva ani secetoşi nu a putut să-şi plătească integral ratele şi dobânzile la bancă, fapt care nu i-a permis să ducă împreună cu întreaga familie un trai pe măsura averii lui, neputând să-şi trimită cele două fete mai mari la şcoli superioare, acestea limitându-se la absolvirea liceului de fete din Cahul. Nota ultimativă а căzut ca un trăsnet peste întreaga suflare românească din Basarabia. Vasile A.Caravasile a fost dureros surprins la aflarea acestei veşti. Soţia lui, Alexandra, i-a propus şi a insistat ca să se refugieze cu toată familia în România, unde ambii aveau rude de gradul întâi. Dar neconcepând despărţirea de gospodăria lui a refuzat categoric ideea refugiului în România. El fiind o fire statornică pe glia lui strămoşească, ignorând ceea ce se ştia despre teroarea roşie a regimului comunist din URSS, nedorind sa fie povară pentru rudele din România, spunea: „cum trăiesc o sută cincizeci milioane de oameni din Uniunea Sovietică, vom trăi şi noi aici‖. Astfel, Vasile A.Caravasile, împreună cu soţia lui Alexandra şi fiica lor Olga au rămas la „Dacea‖ (―Villa Froza‖), în aşteptarea evenimentelor tragice care urmau să aibă loc în scurt timp după 28 iunie 1940. La 6 iulie 1940, Vasile A.Caravasile a fost arestat, dus în închisoarea din Cahul, transferat la închisoarea din Chişinău şi apoi, după cutremurul din noiembrie 1940, dus la închisoarea din Tiraspol. Vasile A.Caravasile a fost condamnat la data de 26 noiembrie 1940, de Consiliul superior pe lângă Comisariatul Poporului al Afacerilor Interne, la opt ani, pentru activitate antirevoluţionară şi în februarie 1941, deportat în Kazahstan. А decedat la 10 august 1943 şi înmormântat la cimitirul din Sarepta, raionul Miciurin din regiunea Karaganda-Kazahstan12 . Soţia şi fiica Olga s-au refugiat în România. Un alt membru al dinastiei Caravasile deportat în Siberia а fost Eufrosinia Kersnovski, fiica Alexandrei Caravasile, sora lui Vasile Caravasile, care locuia în judeţul Soroca. După anexarea Basarabiei în 1940, doar Alexandra Caravasile-Kersnovski, mama Eufrosiniei, s-а refugiat în Romania. Pe când fiica ei, care а rămas în Basarabia, la 13 iunie 1941 а fost deportată în Siberia. Dorinţa de viaţă а determinat-o să evadeze din lagăr la 26 februarie 1942. Fuga ei а luat sfârşit la finele anului 1942, când а fost prinsă, închisă, judecată şi condamnată la moarte prin împuşcare. Sentinţă care, mai târziu, а fost substituită cu 10 ani privaţiune de libertate. Fiind eliberată din detenţie în anul 1957, ea а vizitat Basarabia. Aici а aflat, că mama ei locuieşte la Bucureşti. Abia în anul 1960, Eufrosinia а obţinut repatrierea mamei sale în URSS. S-a stabilit definitiv în oraşul Esentuki din Caucaz. La rugămintea mamei sale, ea şi-а scris retrăirile din Gulag, în volum de 12 caiete cu 680 de ilustraţii color. Memoriile Eufrosinei Kersnovski, scrise pe 1500 pagini dactilografiate, au fost parţial publicate în revista ―Znamea‖, а uniunii scriitorilor din URSS şi în revista ―Ogoniok‖ în anul 1990, cu titlul ―Pictură murală‖. S-а stins din viaţă la Esentuki la 8 martie 1995. Al treilea membru al familiei Caravasile, care а fost deţinut politic în timpul regimului comunist din România, а fost Nicolae D.Caravasile, văr primar cu Vasile A.Caravasile. S-а născut la Chişinău în anul 1895, fiind al noulea copil din familia lui Dimitrie Caravasile. А locuit şi а învăţat la Cahul şi Chişinău, devenind în anii ‘20 comisar de poliţie la Cahul. În 1940 s-а refugiat în România la Bucureşti, unde а continuat să activeze ca comisar de poliţie. Aici а continuat să lupte pentru anihilarea organizaţiilor comuniste, operaţiune care contravenea noului regim instituit în România la 1945. Aceasta а şi fost cauza condamnării lui la şapte ani de închisoare şi muncă silnică. Şi-а ispăşit pedeapsa la minele din Transilvania. Eliberat în anul 1963. А decedat în anul 1969 la Bucureşti. Istoria dinastiei Caravasile prezintă interes prin faptul că reprezentanţii acestei dinastii se înscriu în pleada fondatorilor târgului Cahul. Atât D. I. Caravasile, cât şi urmaşii lui şi-au adus contribuţia la prosperarea vieţii economice, sociale, politice şi culturale а oraşului. Cercetarea acestei dinastii vine să completeze istoria oraşului şi ţinutului Cahul.