Era postindustrială și dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiilor de comunicare fără frontiere au permis capitalismului neoliberal să triumfe şi să domine mapamondul, ceea ce a condus la transformări radicale a canoanelor estetice. Totul pare a indica faptul că la începutul secolului al XXI-lea totalitatea valorilor culturale şi artistice tradiţionale sunt readuse în discuţie. Industrializarea culturii reproblematizează creșterea componentei imaginare și insațietatea necesităților mereu noi. În faza actuală a hipermodernității, domeniul umanitar converge tot mai mult cu sferele de consum, de comerț, de turism etc., urmând logica excesului proliferant. Avangardele nu mai sunt refuzate, ci integrate în ordinea socio-economică și în instituțiile oficiale. Mondializarea culturii, pe de o parte, şi muzealizarea lumii, pe de alta, devin actele unui spectacol al lumii contemporane. Teatralizarea și spectacolul devine, actualmente, modelul, actul dominant la nivel social (Huizinga, Goffman, Debord). Modelul cultural muzeal devine unul dominant în societatea actuală, influențând toate sferele și găsind reprezentare în literaturile lumii. Printre diverse teorii abordate, se aduc în discuție conceptele de muzealizare a lumii, modelată ca spectacol cultural, „lumea ca muzeu”, „lumea ca o carte”, literaturizarea muzeului și muzeologizarea literaturii. Din această perspectivă sunt analizate tezele premiaților Nobel în literatură Mario Vargas Llosa și Orhan Pamuk. În romanul lui Pamuk, Muzeul inocenței, muzeul constituie axa naratologică structurantă a romanului, tematica și nucleul compozițional.