Nimeni nu poate nega importanţa pe care a avut-o teatrul românesc în Basarabia. Toţi cei implicaţi în procesul de teatralizare au avut intenţia ca el să devină mai bun, mai calitativ. Eforturile diferitor personalităţi care în diverse perioade şi-au pus pe altarul ascensiunii teatrale idei, strategii, energie, talent şi pasiune, au construit o pistă de decolare a Teatrului Naţional de azi. Curioase sunt formele şi metodele de colaborare, influenţă şi conexiune între diferite personalităţi teatrale deja instruite cu cele care abia se formează. O astfel de legătură se atestă între teatrele de pe ambele maluri ale Prutului. Multe evenimente prin care a trecut teatrul nostru – substituiri directoriale, schimbări de locaţii, nesubvenţionări ministeriale etc., momente, aparent, nefaste, au scânteiat şi au pulsat de fiecare dată fluxul teatral, provocând paşi mari, siguri şi cerţi în modernizarea domeniului. Multitudinea personalităţilor care au valorificat, au perceput şi au continuat fluxul teatral din Basarabia este amplă. Incontestabilă, însă, rămâne valoarea marilor maeştri ai scenei româneşti Aurel Ion Maican, Ludovic Dauş, Ion Livescu ş.a. care, voluntar (sau din voia întâmplării), au consimţit a fi actori, regizori, directori ai Teatrului Naţional din Chişinău în diferite timpuri. Împreună cu ei publicul din Basarabia şi-a cimentat rădăcinile, şi-a păstrat obiceiurile şi folclorul, având certitudinea că prin vene le curge acelaşi sânge, că au aceeaşi strămoşi şi, deci, acelaşi viitor. Intenția studiului este de a reconstitui momentele cele mai relevante prin care a trecut teatrul din acest ţinut Pruto-nistrean până a se consolida, a se identifica şi a-şi forma nume notorii, discipoli şi pedagogi care să genereze adevăraţi oameni de teatru. Acest procedeu s-a realizat treptat, timp de secole fiind mărginit de numeroase interdicţii. Aspiraţiile clasei politice tindeau spre a constitui o cultură unică, cea curat moldovenească, fără a asocia poeţi, dramaturgi, cântăreţi, pictori, actori etc. de pe ambele maluri ale Prutului. Instituţia teatrală de multe ori era percepută ca fiind un instrument de propagandă românească burghezo-naţionalistă antisovietică. În aşa mod, pentru teatrologii şi editorii localnici acesta era un subiect tabu. Cu toată grija dictatorială de a ne proteja cultura de influenţa diferitor ideologii străine, ea a răzbătut, a înaintat şi s-a contopit logic, fluent, inevitabil, determinând o conexiune artistică interstatală.
|