Termenul rezonabil de efectuare a acţiunilor procesuale, de soluţionare a cauzei – o combinare de cuvinte utilizată tot mai abundent în ultimii ani. Abundenţa accentuată şi mai mult de criza politică, de-a lungul căreia nu rareori am auzit despre necesitatea alegerii preşedintelui în termen rezonabil. Îmbinarea „termen rezonabil” este pe larg întâlnită în legislaţia naţională, dar totuşi care termen şi în ce circumstanţe este considerat rezonabil rămâne a fi o întrebare fără răspuns. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretările sale include dreptul persoanei de a-i fi soluţionată cauza într-un termen rezonabil în art.6 alin.(1) din CEDO. Pentru aprecierea rezonabilităţii termenului trebuie examinate două chestiuni de bază: 1) durata procedurilor şi 2) rezonabilitatea acestei durate. 1. Pentru studiul duratei, se ia în considerare momentul în care a început şi momentul de încetare a termenului. 1.1. Astfel, începutul termenului, în cazurile civile, are în vedere iniţierea unei proceduri judiciare, iar uneori, ca excepţie, contestarea extrajudiciară a unui act care încalcă un drept civil. În cazurile penale, această perioadă începe a curge, de regulă, înainte de începerea unor proceduri judiciare şi poate fi momentul înaintării bănuielilor, momentul arestului sau momentul începerii acţiunilor de UP. 1.2. Sfârşitul termenului este marcat, în materie penală, de regulă, de data pronunţării sau aducerii la cunoştinţa persoanei a unei hotărâri, dar poate fi şi momentul încetării UP fără trimiterea cauzei în judecată. În ceea ce priveşte cauzele civile, atunci momentul finalizării termenului analizat este cel în care hotărârea a fost executată, executarea fiind în jurisprudenţa curţii o componentă a procesului civil, deoarece convenţia oferă şi asigură prin intermediul curţii drepturi reale, şi nu iluzorii. 2. Pentru studiul rezonabilităţii termenului, Curtea apreciază următoarele aspecte: – complexitatea cauzei; – comportamentul părţilor; – comportamentul autorităţilor: – importanţa cauzei pentru reclamanţi. Fiecare dintre acestea, deşi prezintă o importanţă separată, sunt interpretate în ansamblu şi niciodată separat în vederea constatării violării art.6 alin.(1) din CEDO. Prevederi identice de apreciere a rezonabilităţii termenului sunt prevăzute şi de legislaţia naţională (art.192 CPC, art.20 CPP). Deşi CtEDO nu stabileşte un termen expres, depăşirea căruia ar putea fi considerată ca încălcare a termenului rezonabil, legislaţia RM, pe lângă prevederi de apreciere a termenului stabileşte şi unele termene exprese pentru anumite categorii de cauze, precum cele indicate la art.192 alin.(11), 413 alin.(5) din CPC, art.70 alin.(11), 163 alin.(1) din Codul de executare, art.67, 68, 70 Cod electoral, art.355 şi 360 Codul muncii, art.32 Legea contenciosului administrativ. Aceste termene urmează a fi interpretate ca fiind termene rezonabile de soluţionare a cauzelor respective şi instanţele urmează a soluţiona aceste categorii de pricini în termenele indicate de legiuitor. Trebuie menţionat faptul că RM a pierdut o serie de cauze la CtEDO în baza art.6 alin.(1) al CEDO (a se vedea Cauzele Guşovschi, Cravcenco, Boboc, Pânzari, Deservire SRL ş.a.). În jurisprudenţa sa, CtEDO a formulat o serie de recomandări statelor pârâte, în vederea neadmiterii în viitor a violării art.6 alin.(1) CEDO: mărirea numărului de magistraţi; micşorarea numărului de magistraţi în completele de judecată, pentru ca cu acelaşi număr de magistraţi să fie formate un număr mai mare de complete de judecată; abilitarea judecătorului de instrucţie cu dreptul de a judeca în fond anumite categorii de cauze; existenţa unei amenzi pe care instanţa să o stabilească acelor participanţi care acţionează în justiţie de o manieră dilatorie ori abuzivă; stimularea încheierii tranzacţiilor între părţi prin restituirea totală ori parţială a taxei de stat. Bineînţeles nu toate aceste soluţii sunt aplicabile RM, dar ele urmează a fi studiate în vederea ajustării funcţionalităţii organelor de stat pentru soluţionarea în termen rezonabil a pricinilor. Un moment important în desfăşurarea raporturilor de apreciere a termenului rezonabil a fost condamnarea Poloniei în baza art.13 din CEDO pentru neacordarea unui remediu intern de apărare a unui drept garantat de convenţie. Astfel, toate ţările au fost puse pe jar de o asemenea decizie, deoarece majoritatea dintre ele nu aveau remedii de apărare contra încălcării termenului rezonabil, fiind în orice moment în pericol de a fi condamnate pe acest temei. În atare sens însă statele au reacţionat destul de rapid în plan legislativ, multe dintre ele oferind cetăţenilor dreptul de a cere constatarea încălcării termenului rezonabil, precum şi obţinerea unei compensaţii. Astfel Spania în 2001, Croaţia în 2002, Austria încă din 1999, Cipru din 2001, Polonia în 2004 au acordat cetăţenilor dreptul de a înainta acţiune în judecată pentru încălcarea termenului rezonabil, dar şi Moldova în 2011, care pe lângă acordarea dreptului de a înainta acţiune în judecată pentru încălcarea termenului rezonabil, a adoptat şi o lege privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.