Asigurarea acțiunii în litigiile civile reprezintă un veritabil instrument de apărare a drepturilor participanților la proces. Aceasta contribuie la realizarea scopului unei acțiuni civile, și anume, apărarea eficientă a drepturilor persoanei interesate. Măsurile de asigurare a acțiunii pot, ba chiar trebuie aplicate, atunci când executarea unei viitoare hotărâri judecătorești este pusă în pericol de diverși factori care pot fi înlăturați prin emiterea actului corespunzător de către instanța de judecată. Proprietatea intelectuală reprezintă un domeniu care, deși nu mai este nou, dar continuă să fie destul de puțin înțeles de către diverșii actori ai economiei naționale. În consecință apărarea drepturilor de proprietate intelectuală este destul de vagă. În materia asigurării acțiunii civile pentru litigiile privind proprietatea intelectuală sunt aplicabile prevederile generale conținute în art.174-182 CPC, dar și norme aplicabile doar pentru aceste categorii de litigii ce conțin Legile speciale, și anume: art.59 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe; art.64 din Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale; art.68 Legea privind protecţia mărcilor; art.78 Legea privind protecţia soiurilor de plante; art.80 din Legea privind protecţia invenţiilor; art.54 din Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate. Examinând izvoarele formale sus-menționate putem constata că la examinarea unui litigiu privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, instanța va aplica în principal normele din CPC. Aceste norme oferă participanților, dar și instanței suportul legal necesar în ce privește procedura de solicitare a măsurilor de asigurare, instanța competentă să examineze această solicitare, actul ce urmează a fi emis, modul de contestare a actului emis de instanță în scopul asigurării acțiunii etc. Toate aceste etape care sunt reglementate de CPC au fost descrise de autor [2] și sub rezerva unor modificări legislative recente şi nu necesită a fi rediscutate. Din conținutul legilor speciale în materia proprietății intelectuale enunțate, se evidențiază următoarele norme relevante temei cercetate: a) Interdicţia de a efectua anumite acţiuni care ar putea încălca dreptul de autor sau drepturile conexe, sau care ar continua încălcarea acestor drepturi, sau depunerea unor garanţii prin care ar putea fi despăgubit titularul dreptului de autor. Potrivit acestei măsuri de asigurare, persoana în privinţa căreia este aplicată urmează, după caz, să nu întreprindă nicio acţiune care ar putea încălca dreptul de autor al reclamantului sau să stopeze orice acţiune care ar continua încălcarea dreptului de autor al reclamantului, sau să depună garanţii pentru despăgubirea persoanei care se va constata că este titular al dreptului de autor. În primul rând, observăm că este vorba despre un şir de măsuri distincte, dar care se aplică alternativ. La fel trebuie să atragem atenţia că prima dintre măsurile alternative poate fi aplicată doar dacă nu s-a produs încă o încălcare a dreptului. Dacă aceasta s-a produs, atunci putem vorbi despre acţiuni care ar stopa încălcarea în continuare. O a treia alternativă prevăzută de lege este obligarea la depunerea unei garanții, prin care va putea fi despăgubit reclamantul dacă acţiunea acestuia va fi admisă. Considerăm că este obligaţia instanţei să determine care anume măsură este necesar de a fi aplicată, având în vedere faptele şi materialele de care a luat cunoştinţă. b) Să interzică anumite acţiuni unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de o terţă persoană care încalcă dreptul de autor, drepturile conexe sau alte drepturi protejate de prezenta lege, inclusiv în privinţa intermediarilor ale căror calculatoare şi servicii de telecomunicaţii sunt utilizate de o terţă persoană care comite o astfel de încălcare. Considerăm că, la fel, este vorba despre trei măsuri de asigurare alternative, schimbându-se doar persoana care va urma să execute măsurile de asigurare. Aplicarea interdicţiilor faţă de intermediari, care sunt terţe persoane în litigiul dintre persoanele care dispută dreptul asupra unei opere, este justificată de faptul că încălcarea se produce cu ajutorul serviciilor intermediarului. Exemplu ar putea servi acţiunea cu privire la încălcarea dreptului de autor în privinţa unei opere plasate pe o anumită pagină de internet. Astfel, deşi pârâtul este proprietarul paginii de internet, menţinerea funcţională a adresei de internet respective se datorează persoanei care asigură hosting-ul paginii, precum şi prestatorului serviciilor de internet. Cu concursul acestora, accesul vizitatorilor pe pagina de internet ar putea fi suspendat sau definitiv blocat, încetându-se, în acest fel, încălcările cuprinse în sesizare. c) Sechestrarea sau confiscarea bunurilor presupuse că încalcă dreptul de autor, drepturile conexe sau alte drepturi protejate de prezenta lege, în scop de prevenire a introducerii sau răspândirii acestora în reţelele de comerţ – este necesar să atragem atenţia că şi în prezentul caz este vorba de două măsuri alternative: 1. aplicarea sechestrului sau 2. confiscarea. Sechestrul în cadrul prezentei măsuri de asigurare, în opinia noastră, este similar sechestrului asupra tirajului (art.22 alin.(3) lit. b) din Legea privind libertatea de exprimare aplicat corespunzător. În ceea ce priveşte confiscarea însă, pot apărea anumite deficienţe. Nici legislaţia procesual-civilă şi nici Legea privind libertatea de exprimare nu definesc noţiunea de confiscare ca măsură de asigurare a acţiunii. Codul penal al Republicii Moldova la art.106 explică noţiunea de confiscare specială ca fiind trecerea, forţată şi gratuită, în proprietatea statului a bunurilor care întrunesc condițiile alin.(2) din același articol. Această noțiune însă o considerăm inaplicabilă procedurii civile. Mai mult ca atât, conform Constituţiei Republicii Moldova art.46 alin.(4) – pot fi confiscate, în condiţiile legii bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii; iar conf. alin.(3) averea dobândită licit (fapt ce se prezumă) nu poate fi confiscată. În acest context, putem considera confiscarea, ca măsură de asigurare a acţiunii civile, cu un alt sens decât cel prezentat în Codul penal, în caz contrar aceasta ar contravine art.46 alin.(4) şi (3) din Constituţia Republicii Moldova. Dacă considerăm confiscarea ca fiind o măsură distinctă, atunci aceasta ar putea semnifica trecerea temporară a bunurilor presupuse că încalcă drepturile de autor în posesia statului sau a unei alte persoane. În acest caz, o asemenea măsură ar putea fi raţională atunci când este vorba despre o serie de bunuri contrafăcute, care simulează o anumită asemănare cu bunurile originale şi care riscă să fie răspândite în reţeaua de comerţ. Totuşi, deoarece nu există o definiţie şi un mod de aplicare clar, această măsură va fi una dificil de aplicat. d) Blocarea conturilor bancare – această măsură de asigurare poate crea confuzii cu cea de aplicare a sechestrului pe mijloacele bănești din conturile bancare. În acest sens, punem în evidenţă explicaţia oferită în pct.21 din Hotărârea Plenului CSJ nr.32 din 24.10.2003 [1] și atragem atenția, că în cazul blocării conturilor bancare, are loc stoparea definitivă a oricăror operaţiuni cu conturile bancare respective şi, utilizând expresia folosită de CSJ, va fi paralizată activitatea economico-financiară a debitorului. e) Prezentarea documentelor bancare, financiare sau comerciale – dispunerea obligaţiei de prezentare, în calitate de măsură de asigurare a acţiunii, este întro oarecare măsură incertă prin prisma faptului că nu este clar ce anume s-ar obţine prin aplicarea acesteia decât informaţia despre persoana vizată. Mai mult ca atât, măsura de asigurare are un caracter nedeterminat, or nu este clar care anume documente bancare, financiare sau comerciale ar putea fi necesare instanţei şi, în acelaşi timp, poate genera dificultăţi suplimentare de examinare a fondului cauzei, ori va trebui examinată chestiunea cu privire la asigurarea secretului comercial. Revenind la esenţa aplicării măsurilor de asigurare, acestea ar trebui să asigure executarea unei viitoare hotărâri, fapt care nu se profilează la aplicarea acestei măsuri.