Deși unii autori, atunci când vorbesc despre hermeneutică, o numesc știința interpretării, iar alții preferă să-i spună arta interpretării, noi considerăm că hermeneutica este mai curând o tehnică sau, mai bine zis, o metodă de cercetare. Iată de ce am considerat necesar să consacrăm acest studiu metodei hermeneutice în contextul metodologiei de cercetare din ştiințele umanistice, în general, şi al celei din ştiința literaturii, în special. De altfel, așa a şi apărut hermeneutica: drept o activitate al cărei obiect consta în descifrarea scrierilor autorilor greci și latini. Asta ar fi - cum vom vedea - ceea ce s-a numit hermeneutica clasică. Ulterior, după apariția creștinismului, metoda prin care teologii se străduiau să pătrundă sensul adevărat al Scripturii se va numi hermeneutica sacră. Împreună, cele două tipuri mai sus menționate alcătuiesc ceea ce se cheamă hermeneutica tradițională. Începând din secolul XVIII, hermeneutica devine tot mai amplă, diversificându-se în funcție de noile discipline care apar sau se dezvoltă în epocă, având tendința de a da un sens comprehensibil tuturor scrierilor greu de înțeles, nu doar din domeniul teologiei, ci și din cel al filosofiei, literaturii, jurisprudenței, semioticii ş.a. Apar, așadar, hermeneuticile aplicative, specializate pe mai toate disciplinele umanistice și alcătuind ceea ce s-a numit hermeneutica modernă. Iată de ce în eseul de față ne propunem să formulăm câteva sumare considerații referitoare la locul pe care îl ocupă hermeneutica în contextul cercetării epistemologice din sfera disciplinelor umanistice, în general, și a literaturii, în special. Ne vom referi, mai întâi, la conceptul de metodologie a cercetării, efectuând și o succintă trecere în revistă a principalelor metode de cercetare specifice disciplinelor umanistice, cum ar fi documentarea teoretică, euristica, analiza, sinteza și – nu în rând – hermeneutica.

Although, when talking about Hermeneutics, some authors call it the science of interpretation, and others prefer to call it the art of interpretation, we believe that Hermeneutics is rather a technique or a research method. That is why we considered it necessary to dedicate this study to the hermeneutical method in the context of the research methodology in the Humanities, in general and in the literature, in particular. In fact, this is how Hermeneutics appeared: as an activity whose object was to decipher the writings of Greek and Latin authors. That would be - as we later see - what is called Classical Hermeneutics. Later, after the introduction of Christianity, the method by which theologians strove to penetrate the true meaning of The Scripture it is called Sacred Hermeneutics. Together, the two types mentioned above make up what is called Traditional Hermeneutics. Since the 18th century, Hermeneutics is becoming more and more diverse, diversifying according to the new disciplines that emerge or develop at the time, with the tendency to give a comprehensible meaning to all the hard-to-understand writings, not only in the field of theology, but also in the field of philosophy, literature, jurisprudence, semiotics, etc. Thus, the Applied Hermeneutics, specialized in almost all the Humanities, appear and make up what has been called Modern Hermeneutics. That is why, in this essay, we intend to formulate some brief considerations regarding the place that Hermeneutics occupies in the context of epistemological research in the sphere of the Humanities in general and that of literature, in particular. We refer, first of all, to the concept of research methodology, carrying out a brief review of the main research methods specific to the Humanities, such as theoretical documentation, heuristics, analysis, synthesis and - not least - hermeneutics.