Moderator al cartografierii solurilor Republicii Moldova
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
689 18
Ultima descărcare din IBN:
2023-08-03 10:46
SM ISO690:2012
URSU, Andrei, CURCUBĂT, Stela. Moderator al cartografierii solurilor Republicii Moldova. In: Academicianul I.A. Krupenikov – 100 ani: Culegerea de articole știinţifice, 10 aprilie 2012, Chişinău. Chişinău: Eco-TIRAS, 2012, pp. 84-86. ISBN 978-9975-66-231-4.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Academicianul I.A. Krupenikov – 100 ani 2012
Conferința "Academicianul I.A. Krupenikov – 100 de ani"
Chişinău, Moldova, 10 aprilie 2012

Moderator al cartografierii solurilor Republicii Moldova


Pag. 84-86

Ursu Andrei, Curcubăt Stela
 
Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM
 
 
Disponibil în IBN: 15 aprilie 2020


Rezumat

Cartografierea detaliată a solurilor în Republica Moldova a fost iniţiată de academicianul Nicolae Dimo. După o lungă despărţire N. Dimo se întoarce în Patrie în anul 1945. El organizează cercetarea solurilor în cadrul Bazei Moldoveneşti de Cercetări ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe a URSS şi pregătirea cadrelor de pedologi la Universitatea de Stat a Moldovei. N. Dimo argumentează şi propune un sistem complex de cercetare şi cartografiere a solurilor Moldovei în trei etape interdependente (Димо, 1949). La prima etapă cartografierea se efectuează la scara 1:10000 şi se alcătuiesc hărţile solurilor gospodăriilor agricole – colhozurilor şi sovhozurilor. În scopul executării acestor misiuni în cadrul Ministerului Agriculturii se organizează o echipă de pedologi. La etapa a doua hărţile detaliate se supun unei generalizări speciale şi pe baza lor se elaborează hărţile pedologice a raioanelor administrative la scara 1:50000. Acest lucru a fost încredinţat Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Ameliorare, înfiinţat în anul 1953 şi corpului didactic al Catedrei de pedologie a Universităţii de Stat. La etapa finală pe baza hărţilor raioanelor administrative se creează harta pedologică republicană la scara 1:200000. Cartografierea detaliată a solurilor prezenta o problemă dificilă din cauza lipsei cadrelor. N. Dimo, în deplin acord cu Ministerul Agriculturii, antrenează la efectuarea cartografierii teritoriilor gospodăriilor agricole studenţii Universităţii de Stat sub conducerea profesorilor catedrei de pedologie. La această etapă în cercetarea solurilor se încadrează şi I. Krupenikov. Catedra de pedologie, organizată de N. Dimo în cadrul Universităţii de Stat din Chişinău în 1946 ducea lipsă de cadre calificate. În căutarea cadrelor, Nicolae Dimo face cunoştinţă la Moscova cu doctorul în geografie şi mineralogie Igor Krupenikov, care pe atunci activa în calitate de director adjunct la Institutul „Magaraci” din Ialta. La invitaţia lui N. Dimo, în august 1948, I. Krupenikov se transferă la Chişinău, unde este angajat în calitate de docent la Catedra de pedologie (Крупеников, 2008). În calitate de conducător al tezelor de curs, apoi de licenţă, I. Krupenikov în comun cu N. Dimo vizitează şi fac cunoştinţă cu cercetările pe teren ale studenţilor. Astfel apar primele hărţi ale solurilor colhozurilor în raioanele Vulcăneşti, Ceadâr-Lunga, Taraclia (1950), Cahul, Leova, Comrat etc. (1951). După absolvirea universităţii o grupă de pedologi este angajată în Cadrul Ministerului Agriculturii, unde a fost organizată o subdiviziune specială „Moldghiprozem”. Cartografierea detaliată a solurilor se efectuează în scopul organizării teritoriale a colhozurilor şi sovhozurilor, organizării asolamentelor, amplasării culturilor multianuale etc. Concomitent cu cartografierea detaliată, N. Dimo organizează generalizarea rezultatelor şi alcătuirea hărţilor pedologice la scara 1:25000 pentru teritoriile acţionării unor Staţiuni de maşini şi tractoare şi la scara 1:50000 pentru raioanele administrative. Cercetarea solurilor gospodăriilor colective se finisa cu alcătuirea hărţii solurilor la scara 1:10000 şi o schiţă textuală cu caracteristica morfologică şi substanţială a solurilor, cu recomandări concrete privitor la utilizarea fertilizarea şi protecţia solurilor. Lucrările se efectuau pe baza unor îndrumări instructive. Generalizarea acestor materiale a necesitat elaborarea unor principii de unificare a legendelor, sistemelor taxonomice, nomenclaturii, clasificării şi grupării agropedologice ale solurilor (Крупеников, Урсу, 1960). Primele hărţi pedologice generalizate au fost alcătuite pe baza hărţilor colhozurilor pentru raioanele Vulcăneşti, Cahul, Baimaclia, Taraclia, Ciadâr-Lunga etc. Autorii primelor hărţi au fost absolvenţii-pedologi Antonina Rodin, Dumitru Balteanschi, Nicolai Mogoreanu şi Andrei Ursu. Redactorii hărţilor au fost Nicolae Dimo şi Igor Krupenikov. Câteva hărţi pedologice raionale au fost alcătuite de profesorii Catedrei de Pedologie a Universităţii – Valentin Vitiu, Izrael Rabinovici, Vladimir Filcov, Tatiana Popov (Попова, Фильков, 1964). În baza hărţilor pedologice raionale a fost alcătuită prima hartă republicană (scara 1:200000).  Cu timpul, după câteva promoţii de absolvenţi ai Catedrei de Pedologie, departamentul pedologic din cadrul Ministerului de Agricultură a fost completat cu specialişti şi cartografierea detaliată a solurilor a acoperit toată suprafaţa terenurilor agricole (Крупеникв, Урсу, Фильков и др., 1969). Lucrările pedologice se efectuau sub control, în baza unor instrucţiuni speciale (Инстукция, 1971). Spre deosebire de lucrările studenţeşti, hărţile alcătuite de inginerii pedologi erau mult mai exacte, detaliate. Caracteristica solurilor mai obiectivă, bazată pe analize chimice. Institutul de Pedologie şi Agrochimie “Nicolae Dimo” include în planul de lucru generalizarea materialelor cartografice şi purcede la alcătuirea altor serii de hărţi raionale. Au fost alcătuite hărţile raioanrlor Floreşti, Soroca, (Урсу, 1961, fig.1.), Rezina (Урсу, Могоряну), Otaci (Родина, 1960), Ceadâr-Lunga (Родина, 1961-a), Cahul (Крупеников, Родина), Dubăsari (Лунева, 1960), Orhei (Рябинина, 1961) etc. Lucrările privind întocmirea hărţilor se efectuau sub redacţia profesorului I. Krupenikov. Hărţile pedologice raionale la scara 1:50000 însoţite de texte explicative, au fost transmise autorităţilor raioanelor respective. În ziarele raionale se publicau articole speciale cu carateristica solurilor şi recomandări privitor la utilizarea lor raţională (Урсу, 1961-а). În conformitate cu planul de cercetări al Institutului, concomitent cu alcătuirea hărţilor raionule sa efectuat generalizarea unificată a materialelor pedo-cartografice şi alcătuirea hărţilor pedologice pe planşe topografice la scara 1:50000 şi 1:100000.Prin efectuarea unei alte generalizări a fost alcătuită tot pe planşe topografice harta pedologică la scara 1:200000. Autorii acestei hărţi au fost Antonina Rodin, I. Krupenikov, A. Ursu, Tamara Novac. Redactor principal – I. Krupenikov.  În conformitate cu regimul în vigoare, aceste hărţi erau considerate secrete. Aceste hărţi nu puteau fi publicate şi/sau păstrate doar în varianta autorilor. Ele caracterizează învelişul de sol al Republicii Moldova în starea anilor 1960–1970. Actualizarea acestor hărţi este imposibilă, deoarece cercetările detaliate ulterior sau efectuat doar parţial şi nu permit o corectare totală obiectivă, având în vedere în primul rând transformările tehnogenetice şi ameliorative a solurilor, modificarea gradelor de eroziune, arealelor alunecărilor de teren etc. În anul 1971 a fost publictă prima hartă pedologică-color la scara 1:750000 (Почвенная карта, 1971). Cu toate că tirajul hărţii a fost 10000 ex., actualmente aceasta prezintă o raritate bibliografică (fig. 2.). Harta la aceeaşi scară a fost editată ulterior în Atlasul Republicii Moldova (Почвенная карта, 1978, 1990).