Prin actul de la 23 august 1944, România a încetat războiul împotriva Uniunii Sovietice, alăturându-se Aliaților. Alăturarea României la Coaliția Națiunilor Unite a dus la începutul unui război, alături de Uniunea Sovietică, împotriva Germaniei naziste și a Ungariei hortyste, pentru a recupera Nordul Transilvaniei, anexat de Ungaria prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Chestiunea eliberării Nordului Transilvaniei a fost specificată în articolul 19 din Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944. Articolul stipulează că Aliații consideră Arbitrajul de la Viena ca nul și neavenit, fiind de acord ca României să-i fie restituită Transilvania – sau cea mai mare parte a ei, după cum este prezentat în articol – cu o eventuală confirmare ce urma să aibă loc la viitoarele tratative de pace. Odată cu victoriile de pe front ale armatelor române și sovietice și cu eliberarea treptată a unei mari părți din Ardealul de Nord, autoritățile române au început să ia în calcul diferite modalități de a reinstala administrația românească în teritoriile eliberate. Aceasta trebuia făcută conform articolului 17 din Convenția de Armistițiu. Odată cu adoptarea unui cadru legislativ necesar reașezării administrației, s-a trecut la acțiunea propriu-zisă în mai multe zone din nordul Transilvaniei. Însă, pe baza unor acuzații de incapacitate în menținerea ordinii de către autoritățile românești în spatele frontului sau din motive ce ar ține de șantajul realizat de către decidenții politici de la Moscova, trupele sovietice din nordul Transilvaniei au iniţiat evacuarea întregii administrații românești, începând cu 11 noiembrie 1944.Guvernul de la București a cerut, în repetate rânduri, partenerilor sovietici să permită întoarcerea administrației în nordul Transilvaniei, pe baza prevederilor articolului 17 din Convenția de Armistițiu. Răspunsul sovieticilor a fost mereu negativ, motivând că luarea în administrare a Ardealului de Nord va fi realizată în momentul semnării unui tratat de pace. Instalarea administrației militare sovietice în nordul Transilvaniei a avut efecte negative asupra militarilor români staționați în zonă, dar și, într-o anumită măsură, asupra militarilor aflați pe front. Dacă unele formațiuni militare au fost obligate să părăsească teritoriul, cele rămase au avut parte de un tratament nepotrivit calității de aliat pe care o avea Armata Română. Situația Ardealului de Nord se va schimba în martie 1945, după numirea Guvernului d. Petru Groza. La 9 martie 1945, Iosif Stalin își dă acordul pentru reinstalarea administrației românești în nordul Transilvaniei, administrația militară sovietică fiind treptat înlocuită cu cea românească.