În cadrul literaturii de specialitate, mai mulţi autori au studiat şi au teoretizat fenomenul „războiului hibrid”, atât din încercarea de a găsi cauzele principale favorizatoare declanşării lui, în special după crizele din Crimeea şi Ucraina, cât şi din încercarea de a găsi modalităţi de combatere ale acestuia de către actorii ameninţaţi sub toate aspectele. Totuși, datorită complexității sale atât teoretice, cât și practice, conceptul de război hibrid (гибридная война) rămâne încă unul difuz, dat fiind și faptul că acesta fusese consacrat în literatura de specialitate abia în anul 2007. Prin urmare, principala dezbatere teoretică s-a conturat în jurul celor două componente ale sale: componenta militară reprezentată de conceptul de geopolitică de gherilă și componenta nonmilitară reprezentată de conceptul de dezinformare activă. Pe cale de consecință, cercetarea în sine are drept obiectiv căutarea de explicații asupra felului în care funcţionează războiul hibrid al Federaţiei Ruse în cadrul crizei din Ucraina, insistând atât asupra aspectelor militare, accentul punându-se, însă pe aspectele nonmiliare ale acestuia. În ceea ce privește definirea conceptului de război hibrid, aceasta își are originea în școala americană, unde cel mai elocvent autor este considerat Frank G. Hoffmann. El inițiază conceptul în cauză făcând referire la diferite moduri de luptă care includ capacităţi convenţionale, dar şi neregulate, precum acţiuni teroriste, discriminarea, violenţa, constrângerea şi dezordinea criminală, toate acestea fiind conduse de state sau chiar actori nonstatali, scopul colaborării şi coordonării instrumentelor de aceasta natură fiind obţinerea unui efect de sinergie în dimensiunea fizică şi psihologică a conflictului [1]. Datorită stării sale foarte difuze, conceptul este, de asemenea, asociat de către autor cu războiul din generaţia a IV-a (4GW) război care a apărut odată ce natura păcii şi a războiului s-au estompat, la fel ca şi natura combatanţilor şi noncombatanţilor. Pornind de la această asociere, diferiți autori au tratat aspecte esenţiale legate de contextul şi de modalităţile prin care războiul hibrid al Kremlinului se bucură de o victorie considerabilă în Donbas. Astfel, contextul favorabil care a permis şi utilizarea acestui tip de război se leagă de conceptul de geopolitică de Gherilă, concept regăsit la Mark Galeotti. Conform autorului, tactica vizează în principal capacitatea militară sau economică a adversarului, precum şi dorinţa acestuia de a nu se implica în totalitate în luptă. Aferente tacticii în cauză, Federația Rusă aplică diverse metode prin care această tactică să aibă parte de succes, tactici precum capacitatea de direcţionare greşită, violenţă ţintită pentru a maximiza oportunităţile, folosirea trupelor destinate creării unei stări de ambiguitate, destabilizarea ţintei înainte de intervenţie, dar nu în ultimul rând, războiul informaţional [2]. Astfel, în raport cu războiul informațional, un alt autor, Maria Snegovaya identifică mecanismul principal prin care propaganda rusă funcţionează în Donbas – dezinformarea activă. Conform acesteia, dezinformarea activă presupune aplicarea de către Moscova a unor tactici prin care să îşi ascundă obiectivele reale în materie de politică externă şi obiective în Ucraina, negarea existenţei forţelor militare în Donbas, folosirea acoperirii diplomatice pentru acţiuni militare, precum şi inducerea unei stări de confuzie inamicului [3]. Cu toate acestea, mecanismul în sine își are moștenirea în perioada sovietică, fiind o formă adaptată a vechii tactici маскировка, utilizată în diverse operațiuni de diversiune pentru a ascunde adevăratele interese ale statului rus. În cazul instrumentelor folosite, cel mai elocvent exemplu în acest sens îl reprezintă programul TV şi platforma media de Internet Russia Today/Россия сегодня (actualmente RT). În raport cu criza din Ucraina, în ciuda faptului că RT a avut parte de succes în diseminarea unor ştiri false, după cum o demonstrează şi platforma de combatere a acestora, StopFake.org, odată ce aceasta a escaladat RT s-a confruntat şi cu anumite situaţii dificile în termeni de relaţii cu publicul. Odată cu aceste evenimente, Россия Сегодня şi-a schimbat denumirea în RT pentru a marca o deconectare de la vechea modalitate de dezinformare activă, însă a început să își redreseze eforturile de dezinformare față de Statele Unite ale Americii și față de problemele interne ale acesteia, pentru a avea un avantaj în fața Occidentului și implicit a NATO [4].