Din punct de vedere cultural, alimentele ne oferă multiple indicii despre modul în care a apărut și a evoluat societatea umană. Mâncarea nu a fost niciodată doar alimentaţie, iar semnificaţiile sale nu ţin doar de supravieţuirea fizică, fiind legată în mod special de relaţiile sociale. În celebrul eseu gastronomic. La physiologie du gout, Brillat-Savarin a afirmat ,,Spune-mi ce mănânci și-ți voi spune cine ești”, iar Fischler considera că mâncarea este centrală identităţii noastre, iar actul prin care ne hrănim este ,,acțiunea în care trimitem mâncarea dincolo de granița dintre lume și eu, dintre ,,interiorul și ,,exteriorul” corpului nostru” [1]. Antropologii au început să scrie despre alimente odată cu apariția structuralismului, ca urmare a operei lui Claude Levi-Strauss [2]. Structuraliștii au încercat să înțeleagă mâncarea ca un sistem cultural, o abordare care recunoaște faptul că gustul este construit cultural și controlat social. Abordarea structuralistă tratează mîncarea ca pe limbaj, încercând să înțeleagă simbolurile și metaforele ei. Mary Douglas considera mâncarea și gestul de a mânca ca simboluri ale unei ordini sociale particulare. Sidney Mintz vedea zahărul ca o metaforă pentru relațiile sociale [3], iar Jack Goody în Cooking, Cuisine and Class considera că studierea mâncării și a alimentației trebuie să implice economia politică, atât la nivelul micro al gospodăriei, cât și la nivel macro al statului și structurilor sale. Preocuparea faţă de mâncare a început din momentul în care aceasta a fost folosită ca semn al diferenţei de gen, clasă socială, statut, nivel al venitului, vârstă şi etnie. Norbert Elias în cartea Procesul civilizării arată cum manierele de la masă exprimă procesul de distincție între clasele sociale în diferite perioade istorice [4]. Aducând în scenă valorile și practicile culturale, mâncarea devine un puternic marker identitar, defind personalitatea, clasele sociale, stilurile de viață, rolurile și relațiile de gen din cadrul familiei, grupului etnic sau națiunii. Alimentația a fost motorul principal în multe evenimente istorice, ea ne poate arăta cum s-a globalizat lumea cu foarte mult timp în urmă. Se poate presupune că globalizarea a produs creşterea standardizării alimentelor şi agriculturii. Din aceasta perspectivă, pe măsură ce controlul asupra alimentelor şi agriculturii este concetrat în mîinile câtorva corporaţii transnaţionale şi lanţurile de distribuţie devin din ce în ce mai globale, alimentele şi practicile prin care sunt produse devin din ce în ce mai standardizate. O altă perspectivă este aceea că globalizarea a adus diversitate alimentară şi moduri noi de producere a alimentelor, dar în acelaşi timp a distrus diversitatea culturalǎ şi biologicǎ. Din acest punct de vedere, unul din efectele globalizării ar fi apariţia unei griji la nivel public pentru securitatea şi calitatea alimentară şi a problemelor etice privind modul de producere a alimentelor. Astfel, standardizarea şi diferenţierea nu sunt procese opuse, ci rezultate ale globalizării alimentelor şi agriculturii. Calitatea devine o componentă centrală a competiţiei economice în sistemul agroalimentar global. Deşi competiţia preţurilor rămâne importantă, distribuitorii au început să se orienteze din ce în ce mai mult pe o competiţie nonpreţ. Un efect al acestor schimbări este trecerea de la o economie a cantităţii la o economie a calităţii. În Uniunea Europeană, piaţa comună a generat apariţia de noi produse alimentare. Aceasta a mărit distanţa dintre producător şi consumator şi a adus problema identificării alimentelor şi a încrederii în aceste noi alimente. Consumatorii au devenit din ce în ce mai distanţaţi de originea fizică şi socială a alimentelor prin sisteme alimentare care privilegiază cantitatea şi eficienţa pe termen scurt, în defavoarea gustului, sustenabilităţii, calităţii şi mediului. În ceea ce priveşte piaţa globală, aceasta a pătruns peste tot şi în toate modurile, creând noi structuri generice, care sunt umplute local. În acest context, supermarketurile reprezintă aceste structuri generice, fiind considerate expresia locală a marketizării şi globalizării. Ele folosesc coduri de standarde pentru a asigura siguranţa uniformă, de calitate şi ,,etică” a conţinutului produselor alimentare. Aceste standarde reprezintă o formă de cunoaştere care intenţionează să depăşească modurile de cunoaştere practică locală folosită în producţia şi comerţul de alimente. Concepţia despre calitatea (inclusiv igiena) produselor agroalimentare reflectă schimbările economice, politice şi sociale dintr-o societate. De aceea, în stabilirea calităţii, încrederea joacă un rol important, fiind interesant de analizat modul în care aceasta derivă din relaţia directă dintre producător şi consumator şi contribuie la conceptualizarea calităţii produselor alimentare. Într-o lume dominatǎ de anxietate, neîncredere şi insecuritate, inclusiv în sistemul alimentar, alegerile pe care le realizǎm zilnic, de la cumpǎrǎturi pânǎ la ce aşezǎm pe masǎ, la cum şi când mâncǎm, sunt alegeri raţionale şi subiective, dar sunt, în acelaşi timp, şi alegeri determinate de factori independenţi de voinţa noastrǎ. Globalizarea a adus cu sine, sub apararenţa unei abudenţe şi diversitǎţi alimentare, o scǎdere a accesului la anumite produse sau ingrediente, prin controlul exacerbat şi limitarea numǎrului de actori din piaţa alimentelor. Efectele asupra sǎnǎtǎţii populaţiei şi diversitǎţii culturale încep sǎ se arate şi va fi interesant să urmărim evoluţia lor.