La începutul secolului al XIX-lea, în Basarabia aveau loc procese etnice dinamice, cauzate de colonizări masive ale imigranţilor transdanubieni. Trebuie de menţionat că, în istoriografie se acordă o atenţie mai mare procesului migraţional din Balcani în Basarabia. Din acest motiv, practic nu se menţionează despre procesele care au continuat, adică migraţia internă a coloniştilor în cadrul teritoriului dintre Prut şi Nistru (direcţiile de pe moşiile boiereşti în coloniile bulgare, din oraşe în colonii, din colonie în colonie). Aşadar, după 1812, pământurile Bugeacului împreună cu satele din regiune erau trecute în proprietatea statului. O parte dintre ele erau luate abuziv în stăpânire de către moşierii moldoveni. Ei motivau prin faptul că până la venirea aici a tătarilor, aceste pământuri se aflau în posesia familiilor lor. Ulterior, multe dintre moşiile noi erau vândute sau date în concesie. Aşa, de exemplu, în posesia boierului Ion Sturdza se aflau satele Sadâc, Cupcui, Chiat, Cajdamgalia, Enichioi, Ciucurmişi, Borceac, Tatar-Baurci ş.a. Moşierul transilvănean Iancu Balş era proprietarul satelor Minjir, Tomai, Ciumai (ţinutul Hotărniceni), Acbota, Aluat, Hadjichioi, Tartaul, Borceac, Cugurlui (ţinutul Greceni) ş.a. În acelaşi timp, proprietarul satului Şomailia era Grigore Codrean, iar al satului Capaclia – V. Balanescu [1, p.37; 3, p.45]. Menţionăm că, în satele enumerate au locuit bulgari care, crezând că aceste locuri sunt libere, s-au stabilit aici în perioada războaielor ruso-turce din anii 1787-1792 şi 1806-1812. Din cauza boierilor şi ispravnicilor, imigranţii suportau multe greutăţi. Erau implicaţi în muncile de câmp şi la lucrările de construcţie a drumurilor şi podurilor. Totodată, ei erau obligaţi să acorde moşierului zecimea de roadă strânsă, aşa cum făceau ţăranii moldoveni [4, p.71]. Aceasta i-a determinat pe bulgarii din satele moşiereşti să fugă pe pământurile libere ale Bugeacului, unde au fost create coloniile bulgăreşti. O altă cauză ce a generat acest proces o constituia uneori şi relaţiile tensionate cu populaţia autohtonă. Aşa, de exemplu, în martie 1812, ţăranii moldoveni se plângeau autorităţilor că sunt asupriţi de imigranţii de peste Dunăre. Aceasta rezultă din faptul că bulgarii foloseau cele mai bune lanuri, nu permiteau vitelor lor să pască în locuri largi. Erau cazuri când birnicii erau chiar şi bătuţi [2, p.2]. Analiza documentelor arată că, primii care părăseau satele moşiereşti erau imigranţii care au venit în perioada ultimului război ruso-turc. Aşa, de exemplu, în satul Şomailia, în 1809 vin 20 de familii de imigranţi, care în 1812 părăsesc satul şi se aşază în colonia Curci. În 1814, în colonia Taraclia, judeţul Akkerman, se stabilesc 35 de familii din satul Cugurlui [7, 244-247v, 384-388]. Ele erau prezentate de două grupuri. Primul a venit în Basarabia în 1808, din regiunile sudice ale Bulgariei, iar al doilea îl reprezenta pe bulgarii din nord-estul Bulgariei, veniţi în 1811. Tot atunci, în această colonie se stabilesc 13 familii bulgăreşti din satul Şomailia, care locuiau acolo încă din 1801. Un an mai târziu, în 1815, în Taraclia vin 35 de familii din localitatea Aluat, care s-au stabilit în acest sat încă în 1810 [6, p.133-134; 11, p.40-49]. Iar în 1813, din satul Şomailia, ce aparţinea lui Costace Ghica, fug 70 de familii de imigranţi şi se stabilesc în „locul numit Bugeac”. Însă la scurt timp după aceasta apare moşierul Gh. Braşevan (care a cumpărat de la C. Ghica moşiile) şi îi obligă să se întoarcă în Şomailia. Bulgarii refuză să se supună şi, în 1816, părăsesc aceste locuri şi se stabilesc în colonia Chirsovo [5, p.312-316]. Peste un an, la 11 martie 1817, în această localitate vin 18 familii din Capaclia şi câteva familii din Tomai şi Minjir [3, p.96, p.142-145]. Însă până în 1818, mai erau bulgari care rămâneau sub supunerea moşierilor. De exemplu, în aprilie 1817, din sate precum Hadjichioi, ţinutul Greceni, au plecat 32 şi au rămas 5 familii, localitatea Acbota au părăsit-o numai 5 familii şi au rămas 32, din Tartaul bejenari au fugit 31 de familii, iar 17 au rămas [3, p.107]. Documentele arată că atunci din Borceac au plecat toate 37 de familii bulgăreşti. Însă în toamna anului 1818 aici găsim 32 de familii de imigranţi Asta ne aduce la gândul că, în locul celor plecaţi veneau noi imigranţi, care peste un anumit timp, de asemenea, fugeau de pe moşie. Conform datelor cercetătorului I.Meşceriuc, în noiembrie 1818, în satele moşiereşti încă se aflau 3 510 bulgari [12, p.100]. În unele cazuri, imigranţii nu se opreau pentru mult timp într-o colonie şi îşi continuau drumul. Astfel, imigranţii din anul 1806-1812 vin în satul Ciumai, după care trec în colonia Caracurt, iar după cinci ani, o parte dintre ei se stabilesc în Bolgrad. Migraţia internă dintre astfel de colonii ca Taraclia, Ciişia, Taş-Bunar şi Caracurt a dus la creşterea populaţiei în colonia Bolgrad [11, p.153].  Un alt val de migraţie internă are loc în perioada anilor 1821-1828 şi este direcţionat în mare parte din colonii în colonii. Cauzele fenomenului au fost seceta, roada mică, epidemiile de ciumă, dar şi lipsa de pământuri pentru familiile tinere. Astfel, în Chirsovo vin încă 14 familii, din colonii create anterior, precum Cairaclia (judeţul Ismail), Tomai şi Dezghinja (judeţul Bender), Dimitrievca, Satalâc-Hadji (judeţul Akkerman) [9, p.190271]. Iar în Taraclia se stabilesc câte două familii din coloniile Enichioi, Ivanovca şi câte o persoană din Traianul Vechi, Chiriutnea, Ciadâr-Lunga şi Buialâc [10, p.139-178v]. Din colonia Ciişia, în 1822 pleacă 10 familii, dintre care 7 se transferă în colonia Bolgrad. Pentru această perioadă este caracteristică şi migraţia bulgarilor care anterior s-au stabilit în oraşele basarabene. Astfel, în 1821, bulgarii din oraşul Ismail au format colonia Banovca, iar cei din Chişinău – colonia Zadu naievca, în 1822. Menţionăm şi transferarea coloniştilor în oraşe. Aşa, de exemplu, în 1821, din Ciişia în Chişinău trec două familii, în 1822 – 3, şi în 1823 – una [10, p.319-361]. Menţionăm şi cazul de strămutare a 31 de bulgari din cetăţile Akkerman şi Ismail, la începutul anului 1817, motivul fiind dorinţa de a se ocupa cu agricultura. Drept rezultat, cei din Akkerman sau aşezat în ocolul Ismail, pe lângă limanul Catlabug, iar cei din Ismail − în satele apropiate [3, p.61-61v]. Sunt cazuri când, din proprie voinţă, unii bulgari părăseau colonia şi se stabileau în locuri necunoscute. Din acest motiv, în Cartagrafie coloniilor ei erau înscrişi ca „fugiţi”. Aşa, de exemplu, în perioada anilor 1823-1828, din Ciişia au fugit 4 persoane [10, p.319-361]. Trebuie de menţionat că, în această perioadă, împreună cu bulgarii în colonii pătrunde o mică parte a ţăranilor moldoveni. În coloniile Ciişia şi Taraclia, iniţial întâlnim nume, precum Paslari, Ţurcanov, Muntean, Cojuhari. Aceasta se explică prin faptul că, încă în Principatul Moldovei, printre mulţi bulgari se ascundeau birnici moldoveni. Împreună cu balcanicii, ei trec în Basarabia şi se stabilesc în colonii. Tot în colonii fug ţăranii din satele moşiereşti [3, p.263-264]. De asemenea, locuind printre bulgari, ei beneficiau pe deplin de drepturile şi privilegiile prevăzute pentru statutul de colonist. Cu timpul, mulţi dintre ei s-au bulgarizat, urmaşii lor au identitatea bulgară şi numai numele lor vorbesc despre provenienţa lor istorică. Aşadar, din cele expuse constatăm că în prima jumătate a sec. al XIX-lea, coloniile imigranţilor transdanubieni se formau prin trei modalităţi: ca rezultat al strămutării bulgarilor din satele moşiereşti, din oraşe, dar şi al aşezării directe a coloniştilor, care au venit de pe pământurile bulgăreşti. Însă cu timpul, datorită proceselor interne de migraţie, populaţia colonilor se completa. De aceea, populaţia unei sau altei colonii nu era omogenă. Observăm că, pe parcursul anilor, locuitorii s-a amestecat cu bulgarii care erau reprezentanţi ai diferitelor regiuni bulgăreşti.