Studiul de cercetare sociologică urmăreşte impactul social al servituţii şi efectele generatoare la nivelul statului totalitar comunist. Prin extindere şi diferenţiere, analiza sociologică empirică devine relevantă pentru orice tip de regim sau sistem politic de putere. Datele astfel obţinute, în urma validării rezultatelor cercetării, se pot aplica, practic, urmărindu-se stabilitatea şi echilibrul social, controlul statului asupra societăţii şi, implicit, al societăţii asupra statului, în condiţiile societăţilor postcomuniste aflate într-o tranziţie prelungită spre democraţie. De elaborarea şi definirea ipotezelor generale şi de lucru depinde validarea lor şi rezultatul cercetării în studiul servituţii voluntare şi al exercitării puterii de stat.  Elaborarea ipotezelor generale şi de lucru. Potrivit lui Traian Rotariu, ipotezele sunt fragmente ale modelului explicativ pe care îl adoptăm în legătură cu fenomenul menţionat. „Chiar dacă o anchetă are un caracter descriptiv, ea se întemeiază pe un sistem de relaţii ce sunt presupuse a guverna fenomenele cercetate. Orice întrebare din chestionar se originează într-o astfel de supoziţie asupra naturii fenomenelor sociale cercetate şi a relaţiilor dintre ele. Tot designul unei anchete se sprijină pe sistemul de ipoteze adoptat” [1, p.177]. În L'enquête par questionnaire, Claude Javeau precizează că „doar un sistem de ipoteze de lucru clar enunţate şi strâns legate de obiectivul cercetării permite atingerea obiectivelor ştiinţifice propuse” [2, p.41]. Analiza ipotezelor în cercetările sociologice empirice presupune: a) Definiţia ipotezei.  b) Elaborarea ipotezelor empirice. c) Validarea ipotezelor. Ipotezele nu trebuie confundate cu presupunerile sau bănuielile. Presupunerea este un enunţ care nu va fi confruntat cu realitatea, deci nu se urmăreşte validarea lui, iar bănuiala se întâlneşte numai la nivelul cunoaşterii comune, unde poate fi considerată o ipoteză a unei astfel de cunoaşteri. Folosind definiţia dată de Johan Galtung, care consideră ipoteza drept o „propoziţie despre felul în care un set de unităţi S este distribuit într-un spaţiu de variabile x1,x2,x3,...xn”, putem conchide că în structura ipotezei se regăseşte o unitate (stat, societate, grup social, instituţie), o variabilă (ierarhie, exercitare a puterii de stat, coeziune, solidaritate socială, dominaţie şi servitute) şi un set de valori ale variabilelor (nesemnificativă, scăzută, scăzută spre medie, medie, în creştere, medie spre înaltă, înaltă, excepţională, maximă, şi alte valori care pun în evidenţă poziţia pe scara barometrică a variabilelor). Folosind aceste date, vom putea formula mai multe ipoteze de lucru care vor pune şi mai bine în evidenţă demersul şi scopul cercetării sociologice de ansamblu. În formularea ipotezelor, vom avea în vedere un set de presupuneri neverificate, după cum urmează:  a) Cu cât nivelul de dominaţie este mai ridicat, cu atât gradul de servitute voluntară şi de supuşenie a grupurilor sociale şi indivizilor este mai scăzut; altfel spus, la un nivel ridicat de dominaţie a puterii care urcă spre maxim, societatea răspunde cu un grad ridicat de nesupunere care tinde spre forme de revoltă socială şi chiar revoluţie. b) Servitutea voluntară este o manifestare de acceptare tacită a unei stări de dominaţie „suportabilă” între anumite limite. Peste aceste limite se nasc coeziunea şi solidaritatea socială în contra puterii de stat dominatoare, dictatorială sau totalitară. c) Dominaţia excesivă şi puterea discreţionară nu sunt caracteristici specifice numai regimurilor totalitare, fasciste sau comuniste, unde politica de stat este una de forţă şi dictat, ci pot fi întâlnite sub forme diferite şi în alte tipuri de regimuri politice, chiar aşa-zis democratice. d) Servitutea voluntară, ca răspuns la dominaţia exercitată de puterea de stat, poate fi un factor de echilibru şi stabilitate socială, dacă puterea nu abuzează de acest determinant al voinţei sociale.  Până la a demonstra valabilitatea acestor asumpţii, ipotezele avansate rămân, aşa după cum le definea, în general, Fred Kerlinger, doar nişte enunţuri conjecturale despre relaţia dintre două sau mai multe variabile. Doar prin testare, care se poate face prin intermediul cercetării ştiinţifice, prin analiza datelor şi confruntarea cu realitatea, ipotezele pot fi verificate. ,,Ipotezele în ştiinţele umaniste, sociale şi comportamentale trebuie să nu conţină elemente contradictorii, adică să fie coerente intern. Fiind un enunţ cu caracter de probabilitate, ipoteza are un conţinut reflectoriu despre intercondiţionarea şi cauzalitatea faptelor, a fenomenelor şi proceselor socioumane” [3, p.75]. Ipotezele pot fi teoretice şi de lucru. Ipotezele teoretice sunt indirect testabile, iar ipotezele de lucru sunt direct testabile. Considerându-se teoria sociologică un sistem de ipoteze cu un nivel de maximă generalitate, putem deduce ipoteze cu nivel intermediar şi din acestea ipoteze de lucru direct testabile prin intermediul cercetării empirice. Potrivit lui Steven Miller, în cercetările cantitative ipotezele sunt formulate a priori, iar în cele calitative a posteriori. Valoarea experimentului depinde de noutatea şi autenticitatea ipotezei sau ipotezelor de lucru. Iată de ce, am optat de la început pentru formularea unor ipoteze de lucru inedite care să suscite interes şi să motiveze efortul cercetării empirice. Ipoteza nu este o fantasmagorie, ci este formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiţiei, este o supoziţie enunţată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relaţia dintre anumite fenomene sau legături dintre acestea şi cauzele lăuntrice care le determină, în cazul de faţă, între relaţia social-politică de dominaţie şi suportabilitatea la nivelul grupurilor sociale. Pentru început, în schiţarea proiectului de cercetare, pornim de la următoarele cinci ipoteze: Ipoteza 1: Dacă puterea de stat este exercitată în mod dictatorial, chiar dacă aparent este asigurat un cadru democratic, atunci sunt create premisele propice căderii regimului, fenomen care se repercutează la nivelul întregului sistem social.  Ipoteza 2: Dacă dominaţia în exercitarea puterii de stat este excesivă iar abuzul de putere şi puterea discreţionară se manifestă în structurile puterii neîngrădit, atunci sunt perturbate în aceeaşi măsură echilibrul, relaţiile sociale şi progresul social.  Ipoteza 3: Dacă dominaţia în exercitarea puterii de stat tinde să înregistreze valori în creştere, atunci servitutea voluntară, ca formă de supunere benevolă faţă de puterea de stat, scade în mod proporţional tinzând către zero.  Ipoteza 4: Cu cât nivelul servituţii voluntare este mai redus, cu atât instabilitatea mecanismului puterii este mai mare, şi invers, cu cât nivelul servituţii este mai mare, cu atât stabilitatea sistemului de putere şi social creşte.  Ipoteza 5: Dacă determinantul de voinţă socială, care este servitutea voluntară, cunoaşte o tendinţă regresivă către minim, atunci punctul zero pe scara servituţii voluntare reprezintă pragul revoltei. Proiectul de cercetare este unul dezirabil, benefic şi aplicabil prin rigoarea procedurii şi calitatea informaţiilor obţinute. Servitutea voluntară dă valoare relaţiei dintre societate şi stat.