Oraşul este un „organism” care converteşte materie primă, energie şi informaţii, reacţionează şi se schimbă prin autoorganizare şi mai ales prin organizare antropică-conştientă. Este un spaţiu geografic special, alcătuit din elemente componente de naturi diferite (ecologice, demografice, tehnologice, arhitecturale etc.), între care se stabilesc relaţii, explicitate în fluxurile care transferă oameni, produse, materiale etc. şi care intră în „dialog” cu ambientul său, realizează schimburi cu acesta. Prin dezvoltarea sa economică, socială şi teritorială influenţează direct asupra spaţiilor vecine; modifică comportamentul spaţiului rural, duce la disoluţia spaţiului tradiţional şi uniformizează comportamentele; modifică specificul spaţiului agricol prin consumul agroalimentar urban; determină tendinţe de relocalizare a unor activităţi urbane în periurban sau rural. Însăşi caracteristicile spaţiului urban se schimbă: creşte densitatea populaţiei şi construcţiilor, densitatea investiţiilor pe unitate de suprafaţă creşte considerabil, se conturează o adevărată „piaţă” a muncii în care cererea şi oferta determină o anumită mobilitate profesională, dar şi socială; se evidenţiază, în timp, chiar o anumită segregare a habitatului (după clasa socială sau originea etnică), activităţilor şi locurilor de muncă. Caracterul „urban” al spaţiului presupune deci atribute clare, cu efecte evidente asupra organizării acestuia: densitate mică, echipare tehnică şi edilitară adecvată, diferenţierea unor zone funcţionale corespunzătoare multitudinii de funcţii acumulate în timp etc.