Textul-discurs pentru popularizarea științei este definit ca o modalitate de traducere, de „recontextualizare” (Calsamiglia142) a unui text sursă de origine științifică, pentru ca acesta să fie înțeles de un public larg, definit ca un public nespecializat. Această mediere, de la știința ermetică la știința limbajului comun, este realizată de un mediator, „al treilea om” (Jacobi 198) - reprezentat fie de om de știință, fie de jurnalist. În acest context, o trăsătură esențială a genului discursiv (Maingueneau 69-74; Nagy 165) în discuție este atracția cititorului față de subiectul dezbătut. O practică comună pe care o regăsim în multitudinea discursurilor de popularizare a științei este abordarea subiectivă a celor descrise, filtrarea subiectului printr-un registru personal prin prezentarea conținutului științific în funcție de propria experiență. Această procedură, desigur, face parte din categoria celor care vizează captarea, atragerea publicului în lumea textului, deoarece, după cum afirma Umberto Eco (1979), un text nu poate trăi decât prin cititorul său. Pentru a face textul de popularizare a științei atractiv, vom constata, așadar, că mediatorul se va apropia de cititor prin diverse căi discursiv-pragmatice. Interesul nostru va fi îndreptat spre procesul de seducție a audienței prin accesibilitatea la conținutul științific al textului, care se va referi la implicarea eului mediator în „povestea”, expunerea comentariului pozitiv/negativ asupra subiectului. prezentate și folosirea umorului și a ironiei ca „manifestări sociale și psihologice” (Zafiu 497).

The text-discourse for the popularization of science is defined as a way of translation, of “recontextualization” (Calsamiglia 142) of a source text of scientific origin, in order for it to be understood by a wide audience, defined as a non-specialist audience. This mediation, from hermetic science to common language science, is carried out by a mediator, the “third man” (Jacobi 1985) - represented by either the scientist or the journalist. In this context, an essential feature of the discursive genre (Maingueneau 69-74; Nagy 165) in question is the reader's attraction to the debated topic. A common practice that we find in the multitude of science popularization discourses is the subjective approach of those described, filtering the subject through a personal register by presenting the scientific content according to one’s own experience. This procedure, of course, is part of the category of those aimed at capturing, attracting the public to the world of the text, because, as Umberto Eco (1979) stated - a text can only live through its reader. In order to make the science popularization text attractive, we will find, therefore, that the mediator will approach the reader through various discursive-pragmatic ways. Our interest will be directed towards the process of seduction of the audience through accesibility to the scientific content of the text, which will refer to the involvement of the mediating self in the scientific “story”, the exposition of positive/negative commentary on the subject presented and the use of humor and irony as “social and psychological manifestations” (Zafiu 497).