Nota definitorie a învăţămîntului la ora actuală, inclusiv a celui matematic este centrarea pe elev, pe valorificarea şi îmbogăţirea potenţialului său creativ, punîndu-se accentul pe includerea copilului în procesul propriu formării, pe accesibilitate, pe valorificarea intereselor şi predilecţiilor acestuia. Interesul faţă de problematica formării capacităţilor de rezolvare a problemelor simple este determinat de un şir de cauze: cerinţele societăţii faţă de învăţămîntul matematic primar, stipulate în curriculumul naţional, acordă un rol primordial formării capacităţilor şi competenţelor de rezolvare a problemelor; rezolvarea problemelor simple contribuie la formarea uneia dintre noţiunile de bază ale cursului primar de matematică – a noţiunii de operaţii matematice, dar şi a altor noţiuni; formarea capacităţilor de rezolvare a problemelor simple este treapta pregătitoare pentru a însuşi rezolvarea problemelor compuse etc. Studiile efectuate arată că reuşita procesului de învăţare pentru 90% din elevi este condiţionată de aplicarea metodelor pedagogice. O metodă este adecvată, dacă utilizarea ei favorizează declanşarea mecanismelor mentale necesare. La orice vîrsta, o noţiune dificila e însuşită mai uşor dacă sînt oferite suporturi concrete, modele obiectuale sau figurale pentru întelegerea ei. Adept al unor strategii de predare-învatare diferenţiate şi activizante, Bruner (1970, p. 88) subliniază faptul că “un material care exprimă conţinutul învăţămîntului trebuie să cuprindă mai multe piste care să duca la aceeaşi ţintă comună”. În opinia sa, orice temă poate fi prezentată în forme care să pună accent fie pe acţiuni obiectuale, fie pe imagini, fie pe mijloace verbale. Pornind de la ideile lui Bruner şi transpunînd în fapt principiul psihogenetic al accelerării dezvoltării stadiale a inteligenţei şi principiul învăţării prin acţiune, unii cercetători (Zörgö, 1967, 1974; Lazăr, 1975 ş.a.) au demonstrat că metoda modelării obiectuale a operaţiilor mintale permite elevilor din clasele primare să înţeleagă foarte uşor unele sarcini şcolare care, dacă sunt prezentate prin metode verbale, depăşesc chiar şi capacităţile de înţelegere a unor elevi din clasele a VII-a. Din punct de vedere pedagogic „modelarea reprezintă acţiunea didactică de valorificare a unor modele de cercetare indirectă a realităţii, avansate de profesor, care orientează activitatea elevului în direcţia sesizării unor informaţii, trăsături, relaţii despre obiecte, fenomene şi procese, din natură şi societate, analogice din punct de vedere funcţional şi structural” [3, p. 188]. Modelarea nu este considerată doar o simplă metodă de predare-învăţare, dar o modalitate eficientă de realizare a unui învăţămînt activ, euristic, o cale de familiarizare a elevului cu cercetarea ştiinţifică. Aplicarea metodei modelării obiectuale, în concordanţă cu principiile psihologice care stau la baza ei, permite elevilor din clasele primare să descopere relaţiile cantitative, să se detaşeze de valorile numerice concrete, să opereze cu simboluri şi să gîndească la un nivel mai înalt de generalizare, realizînd progrese evidente în activitatea de rezolvare a problemelor de matematică. Modelarea problemelor de matematică oferă oportunitatea de a dezvolta activitatea de cunoaştere a elevilor, capacităţile lor intelectuale şi creative, independenţa, interesul faţă de studierea acestor conţinuturi, formează capacităţi de a rezolva probleme etc. Aplicarea corectă a metodei modelării contribuie la anihilarea legăturilor eronate şi înlăturarea dificultăţilor existente în familiarizarea elevilor claselor primare cu problemele simple. Concluzie: Învăţătorul trebuie să aplice, consecutiv şi progresiv, în familiarizarea elevilor cu problemele modelele, urmînd calea de la modele obiectuale la cele figurative apoi la cele simbolice.

Formarea personalităţii morale, civice, politice are ca obiect de raportare şi probleme ale lumii contemporane: democraţia, pacea, noua ordine mondială, dezvoltarea, mediul, umanismul ştiinţific. Adaptarea şi integrarea socială implică obligatoriu înţelegerea lumii în care trăim, cunoaşterea pentru ameliorarea şi rezolvarea problemelor atît la nivel global, cît şi regional. În acest context, se profilează tot mai mult apropierea educaţiei de problemele lumii contemporane prin „noile educaţii”, acestea fiind răspunsuri teoretice cu implicaţii practice la provocările lumii contemporane. Dezvoltarea „noilor educaţii” în perspectiva secolului XXI evidenţiază importanţa unor conţinuturi specifice, afirmate în mod special. Toate vizează formarea-dezvoltarea civică a personalităţii în contextul unor noi valori culturale, politice, comunitare, care anticipează educaţia de calitate în societatea bazată pe cunoaştere [2]. Filozofia educaţiei orientează învăţămîntul în sensul responsabilităţii pentru găsirea soluţiilor optime de rezolvare a acestor probleme, faţă de care nimeni nu trebuie să rămînă indiferent. În contextul realităţilor socio-politice din Republica Moldova, este o necesitate stringentă introducerea „noilor educaţii” în curriculum preuniversitar şi universitar, conţinuturi ce se impun atît prin caracterul lor grav şi presant, cît şi prin dimensiunile lor regionale şi universale.