Conform istoriografiei sovietice, în RSS Moldovenească, după 1940 nu a existat nicio rezistență față de puterea bolșevică. În accepţia cercetătorilor istoriei de factură comunistă, poporul moldovenesc a așteptat decenii la rând să fie „eliberat”, iar în Siberia au fost deportaţi: chiaburi, dușmani politici și de clasă.  În 1966, regizorul Valeriu Gajiu lansează filmul „Gustul Pâinii”. Pentru prima oară sunt reproduse întocmai scene din viaţa satului basarabean, cuprins de foametea anilor 1946-1947, de frământări şi incertitudini. Pe ecran apar chipuri verticale, ce opun rezistenţă şi nu vor să recunoască „eliberatorii”. Ivan Bodiul, prim-secretar al CC PC din RSS Moldovenească, a fost sunat de omologul său din Lituania ca să-l felicite pentru „un film bun”. Printre altele, lituanianul i-a zis: „Aţi avut şi voi, comuniștii moldoveni, de luptat cu contra, nu numai noi, lituanienii. „Gustul pâinii” vorbește despre elementele naţionaliste la fel ca și filmul nostru „Nimeni nu dorea să moară”. Noi, lituanienii, şi voi, moldovenii, împărțim unul și același destin”. Această discuție l-a pus în gardă pe Ivan Bodiul.  La începutul anilor ’70, I.Bodiul a declanșat procesul experimentărilor agricole. R.S.S. Moldovenească, regiunea cu cele mai fertile soluri și condiții climaterice favorabile, a fost declarată poligon experimental pentru cercetătorii agricoli din U.R.S.S. Au fost desecate bălţile râurilor Răut, Nistru și Prut. A fost anunțată industrializarea şi intensificarea agriculturii. Fermele mici au fost declarate ca atavism al trecutului, iar în locul lor au apărut complexe zootehnice cu șepteluri de până la 50 de mii de animale, concentrate la o singură întreprindere, terenurile agricole ale colhozurilor mici cu livezi și viţă-de-vie autohtonă, rezistente la boli şi dăunători, au fost restructurate, unite în complexe industrial agrare cu suprafeţe de mii de hectare, cultivate cu monoculturi, ce necesitau prelucrări cu chimicale în cantităţi mari, dăunătoare mediului şi sănătăţii populaţiei. Ca să nimicească din start orice eventuală opoziție, I.Bodiul a pornit lupta cu „elementele naționaliste”, reprezentanţi ai tinerii intelectualităţi, educaţi de regimul sovietic, dar care proveneau din oameni cu ştiinţă de carte ai Basarabiei interbelice. În iarna anului 1970, CC PCM formează o comisie compusă din T.Stahii, M.Pleșco și Hudeacov, pentru a cerceta activitatea studioului „Moldova Film”. Timp de două luni, membrii comisiei investighează activitatea cineaştilor, după care întocmesc un raport – Informație cu privire la erorile serioase în activitatea directorului studioului cinematografic Moldova-film, tov. L.G. Mursa. În raport sunt supuse criticii mai multe produse cinematografice, activitatea lui Leonid Mursa, director al studioului „Moldova-film”, dar şi a lui Petru Molodeanu, redactor principal și secretar al organizației de partid al studioului. Au fost analizate de pe poziţii bolșevice și apreciate ca lipsite de fond ideologic, de valoare artistică mobilizatoare a maselor truditoare, filmele de ficţiune: „Gustul Pâinii” (scenariu şi regie – V.Gajiu), „Ultima lună de Toamnă” (scenariu – I.Druţă, regie V.Derbiniov), „Poienele Roşii” (scenariu şi regie – E.Loteanu), „Se caută un paznic” (scenariu – V.Ioviță, regie – Gh.Vodă, imagine – P.Balan), documentarele: „Piatră, piatră”, „Fântâna” (scenariu şi regie – V.Ioviţă, imagine – P.Balan), „Malanca” (scenariu şi regie – V.Ioviţă, imagine –I.Bolboceanu), „Bachus” (regie – A.Codru). Comisia i-a criticat pe autorii de scenarii Gheorghe Malarciu, Constantin Condrea, Vlad Ioviță.  În baza raportului a fost convocată o şedinţă a biroului comitetului central al PCM, care a adoptat o hotărâre, în care se menţionează „slăbiciunea conducătorilor” şi „infantelismul” lor politic, motive din care „se scriu azi scenarii, se montează filme cu caracter naţionalist”, prin intermediul cărora, pe fundalul unei dușmănii evidente față de alte popoare, se încurajează exclusivismul naţional. Printre cei care au fost siliți să părăsească studioul se afla publicistul, dramaturgul şi cineastul Gheorghe Malarciuc, redactor la „Moldova-Film”. Avea doar 36 de ani, dar reuşise să se pună în poară cu bolșevicii din RSS Moldovenească. Mai întâi a fost admonestat cu toate consecinţele de rigoare în 1959, când era redactor-șef la revista Scânteia leninistită. În societate se producea dezgheţul după o lungă şi feroce dictatură stalinistă, Nchita Hrușciov a făcut ca să se încălzească relaţiile între oameni, să se trezească în ei simţămintele libertăţii, ale demnităţii și ale cunoaşterii adevărului. Gheorghe Malarciuc a folosit timpul favorabil deschiderii şi a stabilit legături de colaborare cu revista Cravata Roşie de la Bucureşti. Împreună cu omologul său, V.Făgărăşeanu, editează un număr comun al ambelor publicații. La Chișinău, în pagina destinată copiilor, apar câteva generice cu caractere latine, lucru nemaiîntâlnit în ziaristica din RSS Moldovenească. Tot atunci vede lumina tiparului Din moşi strămoşi – o culegere de nuvele istorice pentru copii şi adolescenţi. Din moși strămoşi până în prezent rămâne una dintre cele mai bune cărți de educație patriotică a copiilor, editată în Basarabia, un model de literatură cognitiv-istorică scrisă cu dragoste şi simţăminte. Caracterele latine din revista Scânteia leninistă şi unele nuvele istorice cuprinse în ediţia Din moşi strămoşi au provocat mânia cerberilor ideologi ai partidului comunist. Gheorghe Malarciuc a fost etichetat „naționalist”, i s-a dat „carnet de lup” şi timp de patru ani a fost şomer. Abia în 1963 este angajat ca redactor în secția de scenarii la studioul „Moldova-Film”.  La Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească, desfășurat în octombrie 1965, mai mulți participanți au abordat probleme de interes național, în special problemele limbii și ale grafiei latine. Printre cei etichetați ca „naționaliști”, alături de Mihai Cimpoi, Aureliu Busuioc, Ion Druţă, îl găsim şi pe Gheorghe Malarciuc. La începutul anilor ’70, Gheorghe Malarciuc avea deja imunitate. Relațiile de lucru pe care și le-a făcut, fiind redactor şi scenarist la studioul „Moldova-Film”, scriitor cu poziție civică în RSS Moldovenească, l-au apropiat de adevăraţi intelectuali ai culturii ruse: Andrei Tarcovschi, Leonid Leonov, Valentin Rasputin, Kapitolina Kojevnicova, Iurii Cernicenco. La începutul anilor ’70, este angajat corespondent special al săptămânalului Литературная Газета (Gazeta Literară), organ de presă al Uniunii Scriitorilor din URSS.  Ne-am întâlnit în octombrie 1983, el consacrat deja, cunoscut, înverșunat luptător pentru adevăr şi dreptate, şi noi câţiva romantici ambiţioşi, A.Sefer, V.Romanciuc, I.Anton E.Șatohina, L.Belâi, V.Guțu, Gh.Lupuşor, uniţi de ideea protecţiei mediului natural. Ca nimeni altul dintre publiciştii basarabeni, el a înţeles ce înseamnă catastrofa ecologică, a înțeles că în faţa ei toate celelalte nu mai au rost. Este unul dintre fondatori şi preşedinte al primei organizații neguvernamentale de mediu din R.Moldova – „Acțiunea verde” (AVE). Contribuie la apariţia publicaţiei de mediu Natura. Din 1990 este președinde al Mişcării Ecologiste din Moldova. În 1992, împreună cu alți colegi: D.Margine, N.Comanici, M.Vavelschi, N.Pogolşa, I.Fulga. M.Ciuhrii, L.Voloșciuc, N.Opopol, S.Bozbei, T.Melnic, convoacă primul Congres şi constituie Partidul Ecologist „Alianța verde” din Moldova, a doua formaţiune politică înregistrată oficial la Ministerul Justiţiei. La 30 noiembrie 1992, pleacă subit pe drumul neîntoarcerii. La 6 iunie 2014 ar fi împlinit 80 de ani. Era ca un gorun de pe stâncile nistriene. Zbuciumul vremii l-a răpus la doar 58 de ani, prematur pentru vârsta unui gorun.