Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane este unul din principiile deontologice de bază ale activităţii jurnaliştilor. Modul de abordare şi de prezentare a informaţiilor despre viaţa privată în presa scrisă şi cea audiovizuală, însă, nu întotdeauna este bazat pe profesionalism şi responsabilitate socială, cu toate că, „actul jurnalistic şi publicistic din presa scrisă şi cea audiovizuală constituie un act de creaţie a jurnalistului, când produsul este de calitate şi respectă Codul deontologic al profesiei de jurnalist” [1].  Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova este documentul care conţine principii exacte referitoare la protecţia drepturilor omului, în general, şi la viaţa privată, în particular, şi care prevede în principiul 4.1 că „jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţa privată şi demnitate al persoanelor” [2]. Conform principiului 4.2 al Codului, imixtiunea în viaţa privată este permisă numai atunci când interesul public în dezvăluirea faptelor prevalează în faţa protecţiei imaginii persoanei.  Spre deosebire de normele de drept, prevederile deontologice fac distincţie între viaţa privată a cetăţenilor simpli şi a persoanelor publice. Astfel, Codul deontologic recomandă instituţiilor mediatice să relateze „despre comportamentul privat al unei personalităţi publice, fără consimţământul acesteia, doar atunci când un atare comportament îi afectează capacitatea de exercitare a funcţiei publice” (principiul 4.3), iar „despre comportamentul privat al unei persoane private – doar dacă acest comportament tulbură ordinea publică sau încalcă drepturile altor persoane” (principiul 4.4) [2].Prin mediatizarea cazurilor când acţiunile private ale persoanelor publice afectează exercitarea funcţiilor publice, mass-media aduce în discuţie probleme sociale majore. Dar nu sunt rare cazurile când jurnaliştii, în procesul de reflectare a acestor subiecte, se axează prioritar pe persoana implicată, nu pe problema în sine, accentul fiind pus într-o măsură mai mare pe personalizarea materialelor şi mai puţin pe abordarea analitică a fenomenului social. Tocmai pentru că abordarea personalizată a problemelor conferă mai multă credibilitate materialelor, jurnaliştii nu întotdeauna respectă prevederile Codului deontologic şi recurg la publicarea datelor cu caracter privat, care nu au nimic comun cu acţiunile publice ale eroilor materialelor de presă. Această modalitate de mediatizare, însă, încalcă dreptul la viaţă privată, iar uneori, prin abordări subiective şi părtinitoare, şi dreptul la demnitate.  Abordarea bazată pe senzaţional nu este una profesionistă, mai ales atunci când relatăm despre oamenii simpli. Cazul moldovencei care se presupune că ar fi fost violată la staţiunea Râşnov din România este elocvent în acest context [3]. Consiliul de Presă din Republica Moldova s-a autosesizat pe marginea reflectării mediatice a presupusului viol în şedinţa publică din 10 ianuarie 2012. În urma examinării materialelor jurnalistice publicate la această temă, Consiliul de Presă a constatat că au fost încălcate mai multe prevederi ale Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, printre care articolele 4.1; 4.2; 4.9 şi 4.11, şi a solicitat instituţiilor care au mediatizat acest caz să redacteze conţinutul editorial al materialelor plasate pe site-uri şi să excludă informaţiile şi imaginile care dezvăluie sau pot duce la dezvăluirea identităţii victimei; de asemenea, să se asigure că este respectat principiul prezumţiei nevinovăţiei în cazul persoanei bănuite de viol [4]. Nu sunt rare cazurile când instituţiile de presă, în goana după ratinguri şi tiraje, dar contrar bunelor practici jurnalistice, postează fotografii sau imagini în care personajul apare parţial dezgolit (anumite părţi intime ale corpului acestuia) sau chiar gol. Jurnaliştii pun în circuitul informaţional imagini ce reprezintă nuduri pentru a amplifica efectele relatărilor mediatice. Dar această practică este una vicioasă şi contravine prevederilor deontologice, or Codul deontologic (principiul 4.7) recomandă jurnaliştilor să proceseze electronic imaginile care reprezintă nuduri, pentru a proteja zonele intime. Divulgarea, fără temei legal, a informaţiilor, fotografiilor despre viaţa personală, intimă a personajelor reprezintă grave abateri de la standardele jurnalismului de calitate şi serioase încălcări ale normelor de drept. Codul mai prevede (principiul 4.8) că imaginile trebuie să respecte realitatea cu acurateţe, iar procesarea electronică nu trebuie folosită pentru a crea o impresie falsă asupra persoanelor şi evenimentelor. Fac excepţie colajele, care trebuie marcate ca atare [2]. În tendinţa de a mediatiza cât mai exact şi, respectiv, mai adevărat realitatea, dar şi din dorinţa de a atrage publicul, jurnaliştii deseori recurg la imagini, care, de asemenea, pot afecta viaţa privată. Face deschideri, în acest context, principiul 4.5 al Codului deontologic al jurnalistului, care stipulează: „Jurnalistul nu va furniza publicului detalii morbide ale crimelor, accidentelor şi catastrofelor naturale sau detalii privind tehnicile de sinucidere. Aceleaşi reguli se aplică şi materialelor vizuale (fotografii, materiale video)” [2]. O zonă de risc sporit pentru jurnalişti este viaţa privată a persoanelor cu nevoi speciale. În mediatizarea problemelor sociale, în care se relatează despre persoanele social-vulnerabile sau care suferă de boli incurabile, este necesar ca jurnalistul să fie precaut la formulările pe care le utilizează, atunci când relatează informaţii cu caracter privat. Şi aceasta pentru a nu-i prejudicia pe cei care se află într-o situaţie vulnerabilă sau au suferit un şoc psihologic. Aceste categorii sociale trebuie tratate cu mult tact şi acurateţe, iar jurnalistul trebuie să opteze pentru o reflectare profesionistă şi echilibrată, abordând subiectele din perspectiva drepturilor şi a intereselor acestora. Jurnalistul este obligat să reflecte bine asupra imaginilor ce urmează a fi făcute publice, asupra detaliilor semnificative şi a celor ce nu sunt semnificative pentru fabula materialului, asupra posibilelor consecinţe cu care se va confrunta persoana după ce istoria lui va deveni publică. Doar o relatare echilibrată a vieţii private a simplului cetăţean demonstrează un comportament jurnalistic etic şi responsabil.  În jurnalism nu există o unanimitate de opinii privitor la răspunderea jurnaliştilor atunci când ei, în scriitura lor de presă, ating viaţa intimă a persoanelor, fie ele private sau publice. Unii jurnalişti explică încălcarea principiilor despre inviolabilitatea vieţii private prin rezonanţa socială şi interesul public sporit pentru asemenea cazuri. Ei încearcă să-şi justifice devianţele comportamental-profesionale susţinând ideea că viaţa cetăţenilor şi realitatea în care aceştia există constituie masivul informaţional brut pentru presă şi, respectiv, ei au dreptul, ba chiar obligaţia să reflecte necenzurat şi neredactat viaţa privată, tocmai pentru a putea corecta greşelile şi nedreptăţile sociale. Dar dacă jurnaliştii trebuie să acopere zona anormalităţii – spre a o corecta, ei sunt obligaţi să aibă permanent în vizorul lor şi zona normalităţii – spre a o proteja de abuzuri. Întru realizarea acestui deziderat, jurnaliştii trebuie să stabilească un just echilibru între interesul public şi cel privat, astfel încât materialele de presă despre viaţa cetăţenilor să poată genera înţelegerea şi corectarea nedreptăţilor, dar, totodată, să nu încalce dreptul la viaţă privată şi demnitatea acestora.