Pe parcursul dezvoltării lor, bibliotecile s-au confruntat cu diverse provocări, actuală fiind cea cu privire la cărţile electronice şi împrumutul acestora. Capacitatea firească de a procura cărţi, dar într-un nou format (publicate în scop comercial), pentru colecţiile bibliotecii este limitată, reducând astfel rolul bibliotecii de a asigura libertatea de acces la cunoştinţe, precum şi uzurpând principiul confidenţialităţii utilizatorilor, având în vedere natura accesului şi distribuţiei de carte electronică.  Evaluând schimbări majore care au loc în editarea electronică (ePublishing) şi provocările împrumutului electronic (eLending) cu care se confruntă bibliotecile din diferite regiuni geografice, IFLA a elaborat câteva documente importante ce analizează evoluţiile recente şi consecinţele produse de tehnologii – E-Lending Background Paperşi Principles for LibraryeLending. Ambele oferă o imagine de ansamblu a problemelor legate de cărţile electronice disponibile prin intermediul bibliotecilor, precum şi a mecanismului aplicat în diverse ţări privind împrumutul acestora.  Conform cadrului de reglementare internaţional (de ex., art.8 al Tratatului Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) privind dreptul de autor, 1996), împrumutul electronic nu reprezintă ceea ce este împrumutul tradiţional. Conceptele juridice de bază sunt derivate din art.6 al documentului menţionat şi specifică următoarele cu privire la dreptul de distribuire: „Autorii operelor literare şi artistice beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziţia publicului a originalului sau a exemplarelor operelor lor prin vânzare sau prin orice alt transfer de proprietate”. În continuare, OMPI explică despre raţionamentul dreptului de comunicare cu publicul: „Autorii operelor literare şi artistice beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza orice comunicare către public a operelor lor prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv punerea la dispoziţia publicului a operelor lor, în aşa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul şi la momentul pe care îl alege în mod individual”.  În aşa fel, împrumutul reprezintă o „distribuţie” a unor obiecte tangibile pentru o perioadă limitată de timp şi nu pentru un avantaj economic sau comercial direct sau indirect”, spre deosebire de „închiriere”. Conform legislaţiei naţionale, distribuţia reprezintă „punerea în circulaţie, prin vânzare sau prin orice alt mod de transmitere în proprietate, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului ori a cópiilor unei opere sau a unor obiecte ale drepturilor conexe, precum şi oferirea publică a acestora”. Astfel, autorul unei opere are dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziţia publicului a originalului şi a cópiilor operelor lor prin vânzare sau alt transfer de proprietate, iar acest drept poate fi epuizat la prima vânzare sau printr-un alt fel de transfer de proprietate a originalului sau a unui exemplar al operei, cu autorizarea autorului. Împrumutul în cadrul bibliotecilor, care se realizează prin împrumut de comodat, conform legislaţiei Republicii Moldova, nu este o excepţie în acest sens. Epuizarea dreptului de distribuţie a autorului este baza legală pentru biblioteci, care oferă posibilitatea de a putea împrumuta cărţi pentru utilizatorii lor.  Împrumutul electronic, în cadrul sistemului conceptual al legislaţiei drepturilor de autor, constituie o subactivitate din categoria de „comunicare către public sau punerea la dispoziţia publicului”. Astfel, împrumutul electronic este definit ca „a face un obiect digital disponibil pentru utilizare pentru o perioadă limitată” de timp şi nu pentru un avantaj economic sau comercial direct sau indirect”, ceea ce presupune în mod practic acordarea accesului utilizatorilor la o operă pentru o perioadă de timp, după care accesul este refuzat, sau permisiunea utilizatorului să descarce o operă pe propriul echipament (PC, e-reader, tabletă, telefon etc.). În aşa fel, spre deosebire de împrumutul cărţilor tipărite, care este o modalitate de distribuire, împrumutul electronic este un serviciu online şi nu îşi epuizează dreptul după prima comunicare sau punerea la dispoziţie a operelor către public. Prin urmare, orice comunicare sau punere la dispoziţie a publicului necesită consimţământul autorului.  În acest context, examinarea posibilităţii de împrumut electronic al cărţilor poate fi soluţionată prin acordarea de licenţă. Licenţierea rămâne modelul cel mai răspândit pe care şi l-au asumat bibliotecile pentru furnizarea conţinutului digital. Aceasta înseamnă că bibliotecile continuă să se confrunte cu diverse provocări, precum sunt termenii şi condiţiile de împrumut către utilizatori impuse prin contractele de licenţă, uneori neflexibile. Ca urmare, eforturile sunt în curs de desfăşurare atât în bibliotecile publice, cât şi în cele universitare. În 2012, la iniţiativa Consiliului colaborativ pentru industria cărţii (Book Industry Collaborative Council), a fost creat Grupul de referinţă pentru drepturile de împrumut care a elaborat Principiile unui model de furnizare a cărţilor electronice în biblioteci pentru a oferi recomandări în vederea împrumutului de cărţi electronice, care au fost agreate ulterior de autori, editori şi bibliotecari: bibliotecile trebuie să deţină un rol important în promovarea culturii lecturii; modele privind furnizarea cărţilor electronice ar trebui să fie cât mai echitabile în plan comercial pentru toate părţile implicate; bibliotecile trebuie să deţină dreptul de a avea flexibilitate pentru o varietate de termeni de achiziţie şi reutilizare; industria cărţii trebuie să ofere acces la titluri spre achiziţionare sau de licenţe pentru biblioteci; autorii şi editorii ar trebui să primească o remunerare echitabilă, inclusiv pentru fiecare carte electronică vândută către biblioteci; bibliotecile trebuie să fie deschise să plătească preţuri echitabile şi rezonabile pentru serviciile de distribuţie a cărţilor electronice; toate modelele digitale ar trebui să susţină legea drepturilor de autor şi un echilibru între asigurarea protecţiei drepturilor corespunzătoare şi adecvate pentru autori şi editori împotriva utilizării ilegale a muncii lor, precum şi să permită bibliotecilor şi patronilor acestora să se bucure de utilizarea raţională a titlurilor achiziţionate. În final, industria cărţilor electronice ar trebui să ofere bibliotecilor o gamă largă de dispozitive, în aşa fel încât să faciliteze alegerea opţiunilor de formate pentru cartea electronică şi a dispozitivelor pe care acestea sunt lecturate. Asigurarea accesului utilizatorilor la cărţile electronice disponibile în comerţ rămâne a fi o dificultate, iar nevoia de impunere a unui angajament politic continuă. Refuzul de a oferi acces la cărţile electronice în biblioteci subminează principiilor fundamentale de acces la cunoştinţe. Rolul social crucial jucat de biblioteci în asigurarea realizării acestor principii trebuie să fie recunoscut. Colaborarea cu diverse edituri şi alţi deţinători de drepturi este importantă şi poate duce la un progres semnificativ în asigurarea accesului la cărţile electronice. Eforturile de a promova neutralitatea tehnologică, cum ar fi recunoaşterea dreptului de epuizare digitală, trebuie să fie sprijinite.  Eforturile IFLA şi ale altor organizaţii privind promovarea necesităţii unui tratat internaţional cu privire la excepţii şi limitări pentru biblioteci şi arhive oferă un mijloc potenţial de creştere a gradului de conştientizare a guvernelor privind furnizarea cărţilor electronice şi a altor tipuri de conţinut digital prin intermediul bibliotecilor, precum şi de propunere a soluţiilor.  Acum, mai mult ca oricând, bibliotecile trebuie să pledeze în numele utilizatorilor şi comunităţile lor pentru accesul universal la informaţii pentru toţi, indiferent de format, conţinut sau practicile comerciale restrictive.