Există mai multe definiţii a Biotehnologiei. În convenţia ONU ea este definită ca”orice aplicaţie tehnologică care utilizează sisteme biologice, organisme, sau derivate ale acestora, pentru a crea sau modifica produse sau procese în scopuri bine determinate”. O urmare evidentă a acestei definiţii, uneori neglijată, este prevederea că scopul major a tuturor tehnologiilor biologice trebuie să fie îmbunătăţirea sănătăţii şi a mediului de trai a omului. Nivelul înalt de dezvoltare a biotehnologiei moderne este deseori apreciat unilateral, ca strict pozitiv, sau strict negativ. Adepţii primei viziuni pun accentul pe eficacitatea economică şi posibilitatea de a rezolva mult mai rapid şi eficient diferite probleme din agricultură şi alte domenii cu ajutorul acestor tehnologii în comparaţie cu tehnologiile convenţionale. Ei nu menţionează şi riscurile care pot apărea în urma utilizării îndelungate a unor biotehnologii modernei. Alţii, cu viziunea contrară, iau în consideraţie doar riscurile pentru sănătatea omului şi mediului ambiant în urma implementării noilor tehnologii biologice şi îndeosebi a celor asociate de obţinerea organismelor modificate genetic „în scopuri bine determinate”. Aceste temeri sunt argumentate prin analogie cu diferite exemple ale efectelor negative urmate de introducerea agriculturii intensive, sau a energiei atomice, efecte care în trecut au fost subestimate. Cu părere de rău, argumentele reprezentanţilor unei direcţii deseori nu sunt „auzite” de cei din tabăra cu viziune opusă. O urmare a situaţiei descrise se manifestă în tendinţa crescândă de reîntoarcere la agricultura organică, care presupune excluderea organismelor modificate genetic şi a preparatelor sintetice pentru nutriţia şi protecţia plantelor. Aceasta înseamnă reîntoarcerea la agricultura caracteristică pentru începutul secolului XX. Având în vedere schimbările tehnologice, sociale şi de mediu, care au avut loc în ultimul secol, aceste schimbări sunt asociate cu apariţia unor noi probleme şi dificultăţi. Ele sunt cauzate de „adaptarea” soiurilor şi genotipurilor contemporane la tehnologiile intensive; apariţia unor suşe înalt virulente de microorganisme şi fungi infecţioşi; diminuarea procentului de populaţie rurală etc. Aceste problemei ar putea fi mai uşor soluţionate dacă adepţii agriculturii organice ar utiliza activmetodele biologiei şi biotehnologiei contemporane. Având în vedere diferenţele esenţiale dintre bazele agriculturii intensive şi celei organice, precum şi divergenţele dintre viziunile susţinătorilor celor două tipuri de agricultură, această sarcină nu este deloc uşoară. Ea poate fi realizată mai lejer aplicând aproximaţiei sistemică pentru a demonstra că unele din organisme şi metode ale biotehnologiei moderne sunt în armonie cu agricultura organică, iar utilizarea lor ar corespunde obiectivelor declarate pentru ambeletipuri de agricultură: îmbunătăţirea sănătăţii şi a mediului de trai a omului. Aplicarea acestei aproximaţii ar da posibilitatea de a realiza experimente cu organisme modificate genetic în vederea determinării asocierii unor caracteristici biologice şi de producţie ale organismelor obţinute convenţional cu disponibilitatea, sau lipsa, unor gene specifice; optimizarea schemelor convenţionale de obţinere pe cale generativă şi vegetativă a unor organisme cu caracteristici biologice prevăzute; asigurarea unor noi scheme de selecţie şi multiplicare a organismelor, care ar lua în consideraţie caracteristicile de productivitate, calitate şi menţinerea diversităţii genetice înalte. Adiţional, metodele biotehnologice contemporane, cum ar fi diferite proceduri ale culturii in vitro, analiză acizilor nucleici şi a proteinelor, testarea apariţiei proteinelor de stres şi altor componenţi biochimici ce caracterizează starea de stres, rezistenţa şi recuperarea deteriorărilor provocate de stres, pot asigura optimizarea proceselor de selecţie şi cultivare a plantelor în condiţii, care sunt în concordanţă cu cerinţele agriculturii organice. În aşa fel, utilizând aproximaţia sistemică, devine posibilă fuziunea armonioasă dintre biotehnologia contemporană şi agricultura organică, eliminând primejdiile reale şi imaginate ale adepţilor agriculturii organice în legătură cu biotehnologia modernă, totodată susţinând dezvoltarea continuă a productivităţii în agricultură.