În contextul declinului dramatic al biodiversităţii vegetale înregistrat în ultimul deceniu, se impune complementarea conservării in situ cu metode ex situ atât tradiţionale, cât şi moderne (biotehnologice). Conservarea ex situ este recunoscută la nivel internaţional prin includerea în articolul 9 al CBD (Glowka, 1994) precum şi în obiectivul 8 al Strategiei Globale de Conservare a Biodiversitatii reînnoit la Nagoya (Japonia, 2010) care prevede ca până în anul 2020, cel puţin 75 % din plantele ameninţate să fie conservate prin diverse metode şi incluse în colecţii ex situ, iar 20 % să fie disponibile pentru includerea în programele de restaurare. Speciile periclitate sunt în general reprezentate de un numar limitat de populaţii cu relativ puţini indivizi, variabilitatea genetică fiind de asemenea redusă, fapt ce le expune la diferite presiuni ale mediului. Biotehnologiile vegetale reprezintă o alternativă de conservare care nu afectează numeric populaţiile naturale. Materialul biologic constă în seminţe sau fragmente de organe, permiţând multiplicarea indivizilor, conservarea ex situ şi realizarea diferitelor studii fundamentale si aplicative.Pe baza materialului biologic multiplicat se pot înfiinţa colecţii în aer liber sau repopula habitatelor naturale. Convolvulus persicus este o specie critic periclitată din Flora României răspândită în câteva situri din judeţele Constanţa şi Tulcea. Este citată în Cartea Roşie a Plantelor Vasculare din România (Dihoru & Negrean, 2009). Acest studiu a vizat introducerea în cultură şi evaluarea comportamentului in vitro a acestui taxon, selectarea metodei optime de multiplicare urmată de evaluarea stabilităţii regeneranţilor clonali. Materialul biologic folosit pentru iniţierea culturilor in vitro a fost reprezentat de seminţe colectate de la populaţia din zona plajei Sulina, ce au fost germinate aseptic. Pentru inducerea culturilor in vitro, au fost testate diferite variante de mediu şi tipuri de explante provenite din seminţele germinate, fragmentele de rădăcini şi de butaşi uni- sau bi-nodali fiind cele mai responsive. Calea de regenerare optimă este reprezentată de morfogeneză directă în cazul fragmentelor de butaşi. Inrădăcinarea decurge optim pe mediu MS sau CHU fără factori de creştere, suplimentat cu cărbune activ. Analiza spectrului electroforetic al unor izoenzime reprezintă o metoda ieftină şi convenabilă care permite detectarea variaţiilor intra populaţionale, dar şi a regeneranţilor obţinuţi in vitro. La specia studiată, a fost utilizată analiza spectrelor catalazelor şi peroxidazelor pentru a caracteriza variabiliatea unor indivizi din cadrul populaţiei de la Sulina. In cazul regeneranţilor derivaţi prin morfogeneza directă, analiza spectrelor electroforetice ale esterazelor, peroxidazelor si malatdehidrogenezelor a relevat stabilitatea genetică şi identitatea indivizilor aparţinând aceleiaşi clone (cu originea în acceeaşi samânţă).