Aspirația socio-culturală de un randament iluminist fără precedent al Europei moderne în regăsirea tuturor ramificărilor identitare neluate în seamă în contextul unor cataclisme istorice și politice insurmontabile, generează imperativul scoaterii din anonimat a unor universuri etnoculturale cu statutul ingrat al „obiectelor neidentificate”. Restabilirea nedreptății istorice revine criticilor de artă, responsabili pentru inițierea unui dialog pe picior de egalitate dintre Vest și Est în scopul cunoașterii și recunoașterii reciproce. Complexitatea analitică a exigenților inedite semnalează imperativul abolirii caracterului factologic și descriptiv în favoarea unui pluridisciplinar, coagulând într-un tot întreg sintezele metodologice moderne de filiație filozofică, antropologică, etnopsihologică, fenomenologică, semantică etc. Elaborarea unor exegeze unificatoare vizează domenii marcate de o vădită „insuficiență teoretică”, printre care evidențiem da capo: a) reabilitarea în calitate de obiect de studiu al statutului identitar al artei naționale, denigrat atât de ideologia comunistă, cât și de nihilismul postmodernist; b) reexaminarea mitocentrismului actului artistic basarabean în calitate de factor determinativ al păstrării legăturii cu arborele genealogic; c) stabilirea, prin asimilarea teoriilor jungiene, a ierarhiei de valori a miturilor, arhetipurilor, simbolurilor tipurilor de eroi, preferințelor genuistico-stilistice; d) identificarea celor mai elocvente și valoroase fenomene și personalități artistice din spațiul basarabean cu un potențial relevant în vederea completării și îmbogățirii demersului ființial al românilor de pretutindeni. Sondajul în sfera enigmatică a „psihologiei profunzimilor” conține implicit virtualitățile generoase ale reactualizării impactului cunoașterii artistice asupra tuturor componențelor complexului identitar (cultural, istoric, social, psihic).