ncepând cu anul 1960, pictura figurativă moldovenească înregistrează schimbări importante în interpretarea plastică a formei. Acestea modifică imaginea realității senzoriale, prin intenții de monumentalizare și decorativizare formală. În prima jumătate a anilor `60, imaginea figurativă manifestă o structură compozițională monumentalizată și decorativizată, modelată energic prin suprafețe sculpturale ușor simplificate, aplatizate și generalizate, ajustate la o prezentare semnificativă metaforico-simbolică. Dramaturgia plastică dispune în mod expansiv imaginea figurativă, la dimensiuni mari, ponderale, apropiate de prim-plan, surprinse discret în activitatea cotidiană, asigurând o prezentare semnificativă și reprezentativă a caracterului național. Tehnica și stilul optează la decorativizare aspră, prin culori intense, expresive, deseori inspirate din arta populară, iar caracterul și tipologia figurativă tind spre reliefarea expresivă a trăsăturilor naționale și contemporane. În a doua jumătate a anilor ʼ60, imaginea figurativă din pictura moldovenească recurge la structurare compozițională generalizată, geometrizată, aplatizată schematizată constructiv sau nonconstructiv. Dramaturgia plastică este concentrată pe o expunere semnificativ-simbolică, constituită din sugestii imaginare derivate și asociate motivului sau conceptului plastic. Tehnica și stilul sunt interesate de factură plastico-coloristică asociativă artizanatului popular sau materialelor industriale dure, optând la stilizări, ajustări, geometrizări și decorări plastice, iar caracterul și tipologia figurativă sunt interesate de esențializarea datelor reale, ajustate stilistic la o imagine semnificativ-reprezentativă a chipului. Formulările plastice a picturii figurative din anii ʼ60, descriu două perioade sau etape de evoluție distincte, manifestate în segmentele temporale ale anilor 1960–1966 și 1966–1970.