La începutul secolului al XIX-lea, datorită tendințelor noi în arhitectura bisericească a Țării Moldovei, se schimbă radical nu numai aspectul exterior al edificiilor, ci și interiorul acestora. În noua structură spațială a bisericii, iconostasul, cel mai important element semantic și artistic al interiorului, nu avea nici o șansă să rămână neschimbat. Iconostasul, în care arhitectura, artele vizuale și aplicate există într-o sinteză particulară, rămâne, din păcate, un tip de artă slab studiat. În Republica Moldova (Ișnovăț, Mândra, Ciuciulea, Bușila, Chiștelinița, Mașcăuți, Copăceni ș.a.), s-au păstrat un număr suficient de structuri arhitectonice din acest gen vibrant, care merită sistematizarea și elucidarea evoluției tipologice. Iconostasul începutului secolului al XIX-lea capătă o integritate arhitecturală indubitabilă, devenind o adevărată structură arhitecturală, cu linii clare de desen și un cadru arhitectonic, în ciuda abundenței sculpturilor decorative și includerii sculpturii rotunde. În structura iconostasului se produc modificări ritmice complexe, atât pe verticală cât și pe orizontală. Devenind puțin greoi prin plasticitatea abundentă, iconostasul începe să se înalțe grațios spre bolțile bisericelor. Elementele pur arhitecturale ocupă un loc din ce în ce mai important în iconostase. Registrele icoanelor ajung pînă la cinci: primul registru include patru icoane, porțile împărătești și două uși diaconești; al doilea și al treilea registru este format din icoanele sărbătorilor domnești; al patrulea însumează icoanele Sfinților Apostoli; următorul registru este dedicat Sfinților Proroci și Împărați ai vechiului testament; finalizînd cu Răstignirea și moleniile. Aceste și alte caracteristici ale iconostaselor primei jumătăți a secolului al XIX-lea corespund stilului baroc. Din anii ʽ30 ai secolului al XIXlea, porțile împărătești devin din ce în ce mai sobre, capătă o completitudine arhitecturală, exact în această perioadă în arhitectura iconostaselor se afirmă decisiv principiile clasicismului. Iconostasele devin și ele mai simple și mai integre, transformându-se în adevărate structuri arhitecturale. În același timp, iconostasele devin mai joase, din cauza reducerii registrelor până la unul sau două. În caracteristicile de stil ale iconostaselor din prima jumătate a secolului al XIX-lea se resimte influența școlilor de arhitectură din Moldova (Iași), Ucraina (Podolia, Kiev), ulterior și Rusia. Reprezentanții acestor școli lucrau în special prin târguri și în raza acestora, mai rar prin sate, executând comenzi în mare parte doar pentru mănăstiri și biserici boierești.