Arhitectura interbelică, pe vremea României Mari, a văzut prezența profesioniștilor italieni care lucrau în diferite părți ale Regatului. În perioada cuprinsă între anii 1920 și 1942, unii arhitecți de origine italiană au activat în domeniul construcțiilor publice și private. Printre aceștia erau Victor Asquini și Romano De Simon, care își desfășoară activitatea la București și în Țara Românească (mai ales la Târgovişte şi Caracal), precum și Angelo Viecelli, proiectant al Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale din Regatul României, al spitalelor, sanatoriilor și proiectelor de îngrijire a sănătății în întregul Regat, dar mai ales în Basarabia. Arhitectul bellunez Angelo Viecelli (1884–1948) s-a ocupat de domeniul sănătăţii publice, dat fiind că a proiectat şi realizat dispensare, sanatorii şi spitale în zona maritimă şi cea montană. De asemenea, administraţia românească a construit la Bugaz (astăzi Bilhorod-Dnistrovs’kyj, Ucraina) un sanatoriu pentru tratamentul tuberculozei osoase. Proiectat de arhitectul italian Angelo Viecelli şi inaugurat în 1937 de regele Carol al II-lea, edificiul s-a păstrat până în prezent. Conform unor surse, a fost cea mai mare clădire construită în Basarabia în perioada interbelică. Comunicarea ține cont şi de cercetările în curs cu privire la profesioniștii italieni care au lucrat în Regatul României.