Mănăstirea Florești se află pe Valea Simiei, în satul Florești, comuna Poienești, județul Vaslui și reprezintă una din capodoperele arhitecturii religioase moldovenești, atât din punct de vedere al îmbinării mai multor stiluri și influențe arhitecturale (renascentist, neogotic, clasic, romantic etc.), cât și din punct de vedere al interesantei sale evoluții istorice. Mănăstirea s-a numit la început Simila, apoi Florentina până la mijlocul secolului al XVII-lea, când a luat numele de Floreşti de la satul din apropiere. Ansamblul Mănăstirii Florești cuprinde Biserica „Sf. Ilie Tesviteanul”, turnul-clopotniţă, Palatul egumenesc şi Zidul de incintă. Prima biserică a Mănăstirii Floreşti a fost construită în anii 1590-1596, de către Cârstea Ghenovici (fost mare vornic al Ţării de Jos) şi soţia sa, Anghelina, cei care au dăruit lăcașului multe sate și un Tetraevanghel (la 1596). A doua biserică era din zid și a fost construită între anii 1686-1694, de către marele vornic Gavriliță Costache (nepotul lui Cârstea Ghenovici), pe locul celei anterioare. Era o biserică sală de stil neogotic, cu o faţadă de tip muntenesc, cu plan triconc, pronaos scurt şi naos prelungit, prevăzut pe laturi cu câte o absidă semicirculară. Cutremurele de la 1738 şi 1802 au distrus-o. Mănăstirea avea atunci un aspect fortificat: biserica avea contraforți de apărare, turnul-clopotniţă de pe pridvor era loc de refugiu, zidul de incintă avea metereze pe colțuri, iar stăreţia, casa egumenească, chiliile, clisiarniţa, arhondaria, trapeza, cuhniile, atelierele meşteşugăreşti și anexele erau fortificate. La 1806, biserica a fost închinată Mănăstirii Esfigmenul de la Athos. Ridicat pe amplasamentul vechilor biserici anterioare, actualul aşezământ din zid a fost construit de egumenul grec Nil, între anii 1852-1859. Este o biserică cu plan triconc, de tip sală, neogotică, sprijinită de contraforţi și încadrată la vest de două turnuri octogonale. Legea secularizării averilor mănăstireşti (1863) l-a împiedicat să o termine, biserica devenind de mir, iar palatul egumenesc fiind transformat în spital. Între anii 1879-1883, prin strădania credincioșilor, a episcopului Iosif Gheorghian şi a talentatului arhitect italian Burelli, monumentul ecleziastic de astăzi a fost finalizat.