Căderea regimurilor totalitariste din Europa de Est a creat premise de descătușare a refulărilor istorice, însă nu a presupus ruperea totală și imediată a societății de trecutul comunist. Catastrofa foametei din RSS Moldovenească, generată în anul 1946 de către regimul sovietic în teritoriile dintre Nistru și Prut, rămâne a fi un episod traumatic în memoriile supraviețuitorilor. Studierea acestui fenomen în baza surselor de istorie orală aduce în atenția cercetătorilor o serie de dificultăți, reticențe, dileme legate de procesul de rememorare a foametei. Principalele caracteristici ale procesului de rememorare a experienței traumatice a supraviețuitorilor foametei reflectă: nedumerirea naratorilor privind interesul tardiv al societății față de tragedia prin care au trecut; disponibilitatea de a plasa în mediul public experiența acelei realități; intenția de a reveni în spațiul memoriei și a descrie în detalii fenomenul (cauze, modalități de supraviețuire, număr enorm de victime, morminte comune, comportament, atitudine a instituțiilor statutului etc.); evitarea învinuirilor la adresa celor care au depășit limitele moralei sau au încălcat grav legea pentru a supraviețui; dorința de a transmite emoțiile pe care le-au trăit (starea demoralizată, sentimentele de neputință și nesiguranță, o altă percepere despre sine și despre lumea în care trăiau) pentru a fi înțeleși de generațiile actuale; încercarea de a se îndreptăți pentru anumite gânduri, fapte sau inacțiuni din acea perioada; speranța că astfel de fenomene nu se vor repeta. Manifestarea șubredă și sporadică a politicilor și practicilor vizând educația și cultura memoriei în societatea post-totalitară din Republica Moldova a generat conturarea unor controverse privind rememorarea foametei, prioritare fiind: statutul nedeterminat al victimelor foametei (lipsa unei legi prin care generațiile foametei ar fi recunoscute ca victime ale regimului comunist), lipsa unor practici imuabile privind comemorarea victimelor, precum și persistenţa educaţiei ocazionale în acest domeniu. Pentru depășirea acestor litigii dezonorante și revenirea la dialogul echitabil dintre generații se impune ca prioritate promovarea constantă a culturii memoriei.