Deceniile scurse de la dobândirea independenței Republicii Moldova față de puterea sovietică nu au fost suficiente pentru o reașezare echilibrată sau măcar predictibilă a forțelor socio-istorice, prin care concetățeni de diferite naționalități își negociază o existență statală comună. Trăim o perioadă neclară, când orice este posibil, nimic nu este predictibil și, probabil, nimic nu va fi complet comprehensibil în cursul evenimentelor din viitorul apropiat. Cu atât mai mult, este datoria noastră să ne resensibilizăm, să ne trezim din indiferența pe care ne-au inoculat-o deceniile de comunism și să ne rebranșăm la „chestiunea basarabeană”, recuperând pentru uzul propriu conștiința istorică firească și interesul activ privind aceste teme majore. Comunicarea de față are în centrul atenției politica lingvistică și utilizarea identității simbolice și lingvistice ca mijloc de manipulare în țările ex-comuniste. Autoarea analizează transmiterea orală a amintirilor concurențiale, ca formă de gestionare a traumei sociale, cauzate de suferințele deportării și de căutarea unui refugiu, în perioada sovietică. Memorializarea este considerată, în general, un proces continuu; de asemenea, este o dimensiune activă a construirii identității naționale. Întrucât terenul este unul fragil și în continuă transformare, autoarea consideră că este necesară o cercetare în principal calitativă pentru a dezvălui mecanismele sociale care duc la schimbările majore în identitatea națională a societății de astăzi din Republica Moldova.